Dap… Preşedintele ne-a spus aseară cum trece domnia sa criză “ca şi furtunile când eram pe mare, cu fruntea sus, nu cu capul plecat”. Eu aş mai adăuga ceva ce preşedintele a omis să spună. Că fiecare dintre noi am putea trece senini prin criza românească. Cu o singură condiţie: să nu ne lipsească banii.
 
Apropo, voi cum treceţi prin criza lui Boc?

Am citit mai devreme articolul Soniei Lorena. E medic şi mă întreba dacă merită sau nu să rămână în România.
 
Dacă aş fi un politician demagog aş băga ceva de patriotism, de interesul naţional, de … bla bla bla.
 
Drept urmare nu pot să-i dau niciun argument pentru a rămâne. Nu într-o ţară în care un medic este înjosit pentru că îşi face meseria. Nu într-o ţară în care atunci când spui medic spui şpăgar. Nu într-o ţară în care pacienţii îşi bat doctorii. Nu într-o ţară în care sistemul îşi bate joc de munca sa, lăsându-i pacientul fără bandaje şi fără un algocalmin. Nu într-o ţară în care pacienţii sunt arşi de vii şi nimeni nu e de vină. Nu într-o ţară în care valoarea nu mi are nicun viitor şi competenţa este aruncată la gunoi.
 
Ştiu că este trist ceea ce am scris, dar acesta este România de astăzi.
 

Am observat că printre comentatori sunt o grămadă de “binevoitori” care mă acuză că doresc să câştig imagine de pe urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti. Îi informez scurt că nici gând de aşa ceva. Sunt doar una dintre mamele revoltate din România.
 
Pentru cei care înjură îi rog să îşi închipuie pentru câteva secunde că în locul micuţilor arşi de vii ar fi copii lor. Apoi să vedem pe cine mai înjură.
 

Asta ne-a spus astăzi Ministrul Sănătăţii. În loc să vină cu măsuri, în loc de concluzii pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai întâmple ministrul a salutat intervenţia promptă a pompierilor şi a celor de la SMURD ( fără de care, fie vorba între noi tragedia ar fi fost mult mai mare) şi a lansat acuzaţii de politizare. Nicio vorbă însă despre subfinanţarea sistemului sanitar, adevărata cauză a tragediei de la Maternitatea Giuleşti.
 
Într-un fel îl înţeleg. Cum să vii să explici că în loc de personal medical adecvat cantitativ şi calitativ colegii săi de cabinet fac vara terenuri de patinaj? Cum să explici că în loc de medicamente pentru spitale cel puţin colegii săi aruncă banii pe frunze? Cum să explici toate acestea unei mămici care şi-a pierdut copilul din cauza lăcomiei colegilor tăi?
 
Spuneam că îl înţeleg într-un fel. Ca om politic poate aş putea să-i dau dreptate. Ce era să zică şi omul??! Însă, înainte de a fi om politic, sunt mamă. Iar ca mamă nu pot înţelege. Deloc!
 
Tocmai din acest motiv nu am să mă las. Vreau să se facă lumină. Nu vreau să se găsească un ţap ispăşitor în “asistenta X” sau “portarul Y”. Pentru că vina politică pentru colapsul sistemului sanitar o poartă cei cu putere de decizie. Iar aceştia nu sunt, în niciun caz, un portar sau o biaţă asistentă pusă să aibă grijă de un spital întreg.
 
Comunicatul de presă îl puteţi găsi aici.
 

Aţi văzut cu toţii cred imaginile înfiorătoare care rulează necontenit pe televiziuni. În faţa unei asemenea tragerii e greu să mai spui ceva…
 
Te duci într-un spital să aduci o viaţă pe lume şi în schimb dai de moarte. O moarte violentă. O moarte provocată de un sistem bolnav. Îmbolnăvit de cei care ne conduc şi care ar trebui să aibă ca primă grijă ocrotirea noastră.
 
Am născut un copil acum trei luni. Mă uitam în seara aceasta la el şi mi se încrâncena carnea pe mine gândindu-mă doar că şi noi am fost în maternitate… că puteam fi noi în locul lor. Nu ştiu câţi dintre voi puteţi simţi revolta care te cuprinde ca mamă. Îl simţi nouă luni. Îl aduci pe lume. Îi auzi primul scâncet. Îi simţi primele respiraţii. Şi apoi gata… nu mai e!
 
Şi asta de ce? Pentru că nu contează că ne pleacă medicii. Pentru că nu contează că spitale se prăbuşesc din lipsa banilor. Pentru că în ţara asta nu contează decât să furi câţi mai mulţi bani! Oare câte sisteme de aer condiţionat puteau fi reparate cu o mică parte din banii daţi pe frunze verzi? Oare câte medicamente puteau fi achiziţionate pentru ca Spitalul de copii Grigore Alexandrescu să nu ducă acum lipsă?
 
Oricâte anchete vor avea loc nimic nu-i va aduce înapoi pe acei micuţi. Însă cred că a venit timpul ca şi în ţara asta cineva să-şi asume responsabilitatea. Şi să demisioneze!
 
P.S. Ca parlamentar, membru al Comisiei de Sănătate, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca această tragedie să nu fie îngropată şi astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

Credibilitatea României va creşte ca Făt-Frumos dacă toate veniturile din România vor fi impozitate, ne-a spus astăzi preşedintele la postul naţional de radio.
 
Ce naivă pot fi! Şi eu care credeam că, în raport cu partenerii noştri externi, credibilitatea ţării noastre ţine de atitudinea autorităţilor statului (ştiţi, instituţiile acelea numite Preşedinţie, Guvern….), de comportamentul şi politica lor (câţi investitori străini nu au fugit mâncând pământul atunci când li s-au cerut şpăgi enorme pentru a investi în România??), de situaţia economică şi de predictibilitatea mediului de afaceri (apropo, impozitul minim se tot scoate de un an de zile…) şi nicidecum de faptul că românii trebuie să plătească impozit şi pe aer!
 
Dar, cum spuneam, eu sunt naiva…
 

Conform DEX-ului mitomania reprezintă mania caracterizată prin tendinţa maladivă de a denatura adevărul, tendinţa patologică de a fabula, de a minţi. Dacă autorii DEX-ului s-ar fi gândit să şi exemplifice fiecare definiţie, în dreptul mitomaniei ar fi putut trece simplu: Guvernul Boc.
 
Anunţurile succesive de măriri salariale cu 10% într-o perioadă în care tot ei au tăiat cu 25%, ba au mai pus şi câteva taxe în plus, îi califică cu brio pe membrii cabinetului Boc pentru a exemplifica definiţia mitomaniei.
 
E clar aşadar! Ei sunt mitomani… Întrebarea e : noi, românii, dacă îi mai credem, de ce boală suferim?