Dacă deschizi televizorul vezi numai discuţii despre remaniere, dacă dai drumul la radio auzi tot despre remaniere, dacă te uiţi pe ziare… tot! remaniere în sus, remaniere în jos!
 
Sinceră să fiu nu ştiu de ce se face atâta caz de asta! De parcă dacă îl schimbă pe Şeitan cu altul salariile bugetarilor vor reveni la nivelul de dinanite de tăieri. Sau dacă e schimbat Vlădescu vor scădea impozitele. Sau dacă pleacă Videanu ( ) economia va cunoaşte un boom!
 
Nimic nu se va schimba! Singurul lucru bun, care ar conta într-adevăr, ar fi plecarea întregului guvern şi venirea altuia alcătuit din oameni competenţi care să aibă şi o strategie de ieşire din criză. Adică exact ce-i lipseşte Guvernului Băsescu-Boc, oricare ar fi componenţa sa.
 
Astfel, mult mai important decât schimbarea pălăriei Măriei mi se pare faptul că de mâine bolnavii cronici nu vor mai putea să-şi cumpere medicamentele. Asta deoarece Casa de asigurări nu mai decontează decât sume infime. Prin urmare, acesta este unul dintre subiectele pe care le-aş aborda într-o moţiune pe sănătate. Moţiune pe care am discutat-o cu câţiva colegi şi pe care vrem să o propunem mâine Grupului de la Cameră.
 

Am citit mai devreme articolul Soniei Lorena. E medic şi mă întreba dacă merită sau nu să rămână în România.
 
Dacă aş fi un politician demagog aş băga ceva de patriotism, de interesul naţional, de … bla bla bla.
 
Drept urmare nu pot să-i dau niciun argument pentru a rămâne. Nu într-o ţară în care un medic este înjosit pentru că îşi face meseria. Nu într-o ţară în care atunci când spui medic spui şpăgar. Nu într-o ţară în care pacienţii îşi bat doctorii. Nu într-o ţară în care sistemul îşi bate joc de munca sa, lăsându-i pacientul fără bandaje şi fără un algocalmin. Nu într-o ţară în care pacienţii sunt arşi de vii şi nimeni nu e de vină. Nu într-o ţară în care valoarea nu mi are nicun viitor şi competenţa este aruncată la gunoi.
 
Ştiu că este trist ceea ce am scris, dar acesta este România de astăzi.
 

Văd că astăzi toată lumea e ocupată cu legea ANI… Senat, premier, Ministrul Justiţiei. Tot astăzi am avut şi noi, la Comisia de Sănătate a Camerei, şedinţă, care s-a încheiat acum o oră. Şi , fără a face atâta tam-tam, am decis invitarea în prima şedinţă a Comisiei (reunită cu cea a Senatului, dacă şi colegii de la Senat sunt de acord) nu numai a Ministrului Sănătăţii şi a Preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate, ci şi a premierului Boc. Pentru a ne explica.
 
Pentru a ne explica de ce nu consideră o prioritate deblocarea posturilor din sistemul sanitar. Pentru a ne explica ce priorităţi din domeniul sănătăţii are în vedere Guvernul condus de domnia sa. Pentru a ne explica cum înţelege domia sa prevenirea unor tragedii de genul celei de la Giuleşti.
 
Asta vor colegii mei să afle. Eu nu vreau însă doar explicaţii. M-am săurat să le tot aud atunci când se întâmplă câte o tragedie. Eu vreau ca cineva să-şi şi asume responsabilitatea. Pentru că nu poţi spune că deblocarea posturilor se amână le paştele cailor fără să-ţi asumi şi responsabilitatea unei asemenea decizii. Şi, mai ales, a consecinţelor ei.
 

Am observat că printre comentatori sunt o grămadă de “binevoitori” care mă acuză că doresc să câştig imagine de pe urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti. Îi informez scurt că nici gând de aşa ceva. Sunt doar una dintre mamele revoltate din România.
 
Pentru cei care înjură îi rog să îşi închipuie pentru câteva secunde că în locul micuţilor arşi de vii ar fi copii lor. Apoi să vedem pe cine mai înjură.
 

Asta ne-a spus astăzi Ministrul Sănătăţii. În loc să vină cu măsuri, în loc de concluzii pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai întâmple ministrul a salutat intervenţia promptă a pompierilor şi a celor de la SMURD ( fără de care, fie vorba între noi tragedia ar fi fost mult mai mare) şi a lansat acuzaţii de politizare. Nicio vorbă însă despre subfinanţarea sistemului sanitar, adevărata cauză a tragediei de la Maternitatea Giuleşti.
 
Într-un fel îl înţeleg. Cum să vii să explici că în loc de personal medical adecvat cantitativ şi calitativ colegii săi de cabinet fac vara terenuri de patinaj? Cum să explici că în loc de medicamente pentru spitale cel puţin colegii săi aruncă banii pe frunze? Cum să explici toate acestea unei mămici care şi-a pierdut copilul din cauza lăcomiei colegilor tăi?
 
Spuneam că îl înţeleg într-un fel. Ca om politic poate aş putea să-i dau dreptate. Ce era să zică şi omul??! Însă, înainte de a fi om politic, sunt mamă. Iar ca mamă nu pot înţelege. Deloc!
 
Tocmai din acest motiv nu am să mă las. Vreau să se facă lumină. Nu vreau să se găsească un ţap ispăşitor în “asistenta X” sau “portarul Y”. Pentru că vina politică pentru colapsul sistemului sanitar o poartă cei cu putere de decizie. Iar aceştia nu sunt, în niciun caz, un portar sau o biaţă asistentă pusă să aibă grijă de un spital întreg.
 
Comunicatul de presă îl puteţi găsi aici.
 

Aţi văzut cu toţii cred imaginile înfiorătoare care rulează necontenit pe televiziuni. În faţa unei asemenea tragerii e greu să mai spui ceva…
 
Te duci într-un spital să aduci o viaţă pe lume şi în schimb dai de moarte. O moarte violentă. O moarte provocată de un sistem bolnav. Îmbolnăvit de cei care ne conduc şi care ar trebui să aibă ca primă grijă ocrotirea noastră.
 
Am născut un copil acum trei luni. Mă uitam în seara aceasta la el şi mi se încrâncena carnea pe mine gândindu-mă doar că şi noi am fost în maternitate… că puteam fi noi în locul lor. Nu ştiu câţi dintre voi puteţi simţi revolta care te cuprinde ca mamă. Îl simţi nouă luni. Îl aduci pe lume. Îi auzi primul scâncet. Îi simţi primele respiraţii. Şi apoi gata… nu mai e!
 
Şi asta de ce? Pentru că nu contează că ne pleacă medicii. Pentru că nu contează că spitale se prăbuşesc din lipsa banilor. Pentru că în ţara asta nu contează decât să furi câţi mai mulţi bani! Oare câte sisteme de aer condiţionat puteau fi reparate cu o mică parte din banii daţi pe frunze verzi? Oare câte medicamente puteau fi achiziţionate pentru ca Spitalul de copii Grigore Alexandrescu să nu ducă acum lipsă?
 
Oricâte anchete vor avea loc nimic nu-i va aduce înapoi pe acei micuţi. Însă cred că a venit timpul ca şi în ţara asta cineva să-şi asume responsabilitatea. Şi să demisioneze!
 
P.S. Ca parlamentar, membru al Comisiei de Sănătate, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca această tragedie să nu fie îngropată şi astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

Aseară am aflat că un coleg de-al meu şi bun prieten s-a dus. S-a dus undeva departe de toată nebunia…
 
Astăzi am văzut cum mulţi s-au apucat să-l înjure. Şi nici măcar nu cred că îl cunoşteau.
 
Eu una vreau să spun doar atât: rămas bun, domnule Timiş! Aţi fost un om deosebit!