Când prostia doare…

Duminică, 31 Ianuarie 2010 | 20:57


Nu credeam că o iniţiativă legislativă poate naşte atâtea pasiuni. Am aflat acum că m-am pricopsit cu foarte mulţi duşmani în Iaşi. Printre aleşii neamului, ca să fie clar! :)
 
Unul dintre cei mai vehemenţi şi cel mai prost crescut, fie vorba între noi, este domnul Daniel Oajdea (spre deosebire de domnia sa, care nici măcar nu ştia numele persoanei pe care o jigneşte, eu m-am străduit să-i scriu corect numele :D ).
 
Sigur nu vă spune nimic numele persoanei - prin urmare trebuie să vă spun că este vorba despre colegul meu de la PD-L, cel care după un an de zile de activitate în Legislativ are probleme serioase de orientare în Palatul Parlamentului, nu de puţine ori rătăcindu-se şi nemaigăsind ieşirea decât cu ajutorul personalului de la întreţinere.
 
Revenind însă… zilele trecute domnul deputat a emis un comunicat de presă în care mă certa pentru iniţiativa de legiferare a zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare legală, domnia sa susţinând că în acest caz avem de-a face cu încă o zi de chiul naţional.
 
L-aş fi bănuit de bună credinţă pe stimabilul… dacă nu ar fi semnat - chiar el în persoană :) - petiţia iniţiată de primarul Iaşiului… tocmai în sprijinul acestei idei. Impresia mea e că am de-a face cu om “consecvent”: se culcă cu o idee, se scoală cu alta :D
 
Cum nu vreau să intru în polemică cu un om confuz în idei, m-am gândit că cel mai bine ar fi să aştept mai întâi să şi le clarifice, e sau nu de acord cu o idee pe care a promovat-o prin propria semnătură. Până atunci vă invit să vă amuzaţi şi voi citind comunicatul colegului.
 
P.S. Era să uit! Conform Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Naţional zilele de sărbătoare legală sunt zilele în care NU se lucrează. Cine vrea să îi traducă şi domnului deputat? Datele de contact le aveţi în comunicat :)


22 Raspunsuri to “Când prostia doare…”


  1. Anca Bundaru A spus:

    Tipic pentru Romania…


  2. smoker A spus:

    :)) (doar atat, ca sa vezi ca inca iti mai citesc blogul :P)


  3. un grup de pinguini A spus:

    nu-i lasa Diana… pe ei


  4. cuza_voda A spus:

    :))
    oajde…de la bisnitar prin caminele studentesti a ajuns deputat.

    nu ti bate capul cu el…ii un fel de bercea mondialul in ce priveste micile gainarii.


  5. tibi A spus:

    In ce limba credeti ca ar trebui sa i se traduca lui Oajdea? In ce parte a corpului il doare pe Oajdea prostia?


  6. Liviu A spus:

    Deh, noua generatie de politicei promovata de PD.


  7. Lars A spus:

    Eh, cei mai mulți te injură pe la spate, dar sunt convinși că s-ar face de râs dacă ar ieși cu comunicate de presă.

    Le-ai aplicat o lovitură la marea artă, ce să zic. :D


  8. cristu A spus:

    ne punem nadejdea in Oajdea Grojdea sau cum Dracu-l mai cheama. zilele de sarbatoare nationala nu se plateste. iar zilele lucratoare se plateste,dar la mishto,nu la propriu. angajatorii se face ca ne plateste. cea mai mare parte a muncii noastre de sclavi se regaseste in averile hotilor,in posetele pitipoancelor,in masinile de lux etc. in infrastructura,scoli,spitale & alte domenii de interes public n-ajunge niciun leu. Glojdea asta chiar nu stia???!!!


  9. maca A spus:

    @d-na Diana,
    Daca propuneati a 2 a sarbatoare nationala 25 octombrie, ca sa putem sarbatori prin munca. Cred ca asta s-ar fi aprobat de PD-L. Cu oer suplimentare neplatite.


  10. ion adrian A spus:

    Spre stiinta,

    Voi prezenta cele trimise ca observatii la Ministerul Muncii ref la subiecte discutate de mine pe bloguri si care reprezinta o sinteza si cu ceva corectii de redactare la cele spuse la tema, zilele astea.
    Sper sa fie de folos.

    Catre MMFPS:
    Doresc sa ma refer la doua aspecte ;

    1. Ref la obiectia justificata a dlui ministru Sarbu referitor la neconstitutionalitatea si retroactivitatea art 175 si 176 prin care doriti sa rezolvati problema pensiilor de lux:

    Daca tinta dvs este perfect indreptatita, situatia de azi fiind consecinta inechitatilor creeate cu intentie, de factorii legiuitori ai statului roman(adica guvern si parlament)si spun ca este chiar o ticalosie caci o astfel de legislatie care a permis aparitia acestor monstruozitati in materie de pensii este o legislatie ticaloasa si sunt curios daca ar putea cineva sa ma combata.
    Dar dvs propunand solutii atacabile si usor de dat peste cap se creeaza impresia ca nu este vorba de neatentie ci de reaintentie adica dam o lege cu prevederi inaplicabile spunem ca ne-am zpadut si basta aparentele sunt salvate.

    Asadar in proiect la art 175 si 176, se prevede recalcularea pensiilor de la 174 e)-i) care sunt pensiile determinate cu legi speciale ptr judecatori, procurori si auxiliari, parlamentari si auxiliari, curtea de conturi, personal civil aeronautic navigant, facand exceptie militarii si politistii, recalculare ce se va face cu o procedura ulterioara stabilita si care va dura trei luni, urmand apoi ca toti cei cu pensia recalculata sa primeasca noua pensie conform punctajelor ce ce li s-au recalculat .
    La momentul publicarii legii, pensiile existente in plata se raporteaza la salariul mediu si se obtine astfel punctajul ce se acorda implicit prin actuala pensie celui cu pensie necontributiva, adica un punctaj ce permite pastrarea pensiei existente, dar doar in cele 3 luni, pana la recalcularea unui punctaj corect cand coboara la pensia contributiva(spun coboara, caci asa se va intampla)

    Acest lucru, dupa Marian Sarbu, fostul ministru al muncii si dupa multi altii, este neconstitutional si poate si nelegal.
    In acest sens dl Sarbu spune ca pensiile nu ar trebui recalculate sau diminuate astfel, pentru ca ele reprezinta “un drept castigat in baza unei legi. In mod normal el trebuie pastrat”.
    Ce sustine Dl Sarbu, se bazeaza pe principiul neretroactivitatii legii civile noi, statuat clar si neechivoc in Constitutie si de Codul Civil :
    Constitutia dispune in art.15 (2) ca “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”.
    Acest principiu, este consacrat si in Codul civil in art.1. “Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva”.

    Are dreptate dl Sarbu ?
    Evident ca are, caci legea propusa produce efecte asupra unor pensii calculate cu o procedura legala in trecut schimband retroactiv ptr acestea modul de calculare si modificand defavorabil un drept castigat legal caci punctajul reprezinta exact forma materiala a dreptului de pensie.
    Nu se poate repara o eroare morala si de echitate, caci este evident o eroare si o nesimtire aprobarea unor legi speciale care sa aiba astfel de rezultate- dar ele au fost votate procedural corect nu au incalcat constitutia si au fos ca atare promulgate- cu o eroare constitutionala si prin incarcarea Codului civil .
    Un astfel de demers va cadea la prima bataie de vant si atunci ramane intrebarea : incompetenta sau teatru ieftin, simulare demagogica fara nici-o intentie reala de rezolvare .

    Exista solutii ca problema sa se rezolve corect adica si legal si eficient?

    Impozitele si taxele sunt singurele instrumente financiare ale statului in cadrul democratiei, economiei de piata capitalista, prin care se pot ajusta politicele economice, impulsiona sau descuraja anume activitati, diminua inechitatile .
    De aceea crima economica maxima in capitalism, tot repet asta, este evaziunea fiscala si este pedepsita ca atare.
    In paranteza spun ca pana nu vom rezolva si noi acesta problema vom fi o struto camila de piata comunistoida.
    In speta discutata, daca nu pot schimba o pensie prin schimbarea unui mod de calcul anterior si nu pot asta si ca dovada, aduc aminte ca in legea 19/2000 s-a prevazut recalcularea pensiilor dupa principiul contributivitatii, iar ptr pensionarii cu pensii mai mici datorita modului anterior de calcul, in acele cazuri defavorabil, aceasta le era crescuta la valoarea respectiva conform calculului contributiv, iar cei cu pensii mai mari ramaneau cu ele pana cand prin neindexare cu inflatia plus nici-o majorare generala, ajungeau la nivelul calculat contributiv continuand din acel moment cu o pensie corect calculata.
    Atunci insa aceste situatii de favorizare a unora sau defavorizare a altora, nu erau cu nimic premedidate ci o consecinta a unor moduri de pensionare diferite, de la un moment istoric la altul.
    Astazi aceste discrepante aparute pe neobservate, chiar in conditiile existentei legii 19/2000, sunt consecintele unor legiuiri, ele mai nesimtite dacat pensiile create astfel.
    Desi este asa, nici azi nu se poate proceda astfel decat in legea 19 /2000, dar recunoscandu-se inechitatea unor asemenea pensii necuvenite, ele trebuie eliminate ca cheltuiala a statului, daca ca lege de calcul nu e posibil.
    Spun ca solutia este impozitarea diferita a pensiilor nesimtite, pentru partea ce depaseste nivelul pensiei calculate contributiv, cu 100%, ceea ce conduce la un efect pecuniar similar cu al lergii actuale dar nu este necostitutional caci orice tip de impozit este permis iar impozitarea pensiei este deja un principiu castigat azi cand toate pensiile de peste 1000 de lei sunt impozitate pe diferenta.
    Cu alte cuvinte propun acelasi principiu existent ptr pensiile ce depaesc un nivel dat, dar pragul de pornire sa fie variabil, caci nu scrie nicaieri ca trebuie sa fie fix, iar procentul este cel de 100% si daca nu e posibil un procent de 100% sigur ca unul de 99%, nu poate fi de nimic restrictionat in mod legal.
    Solutia este perfect echitabila, asa cum este si actuala propunere ca toti sa vina la pensia contributiva, dar cred ca si fezabila juridic si constitutional.
    Un argument suplimentar este ca daca s-au putut da legi diferite de calcul a pensiei, imorale dar legale si constitutionale, de ce nu ar fi posibil sa se dea in corelare cu acele legi diferite de stabilire a pensiei si legi diferite de impozitare.
    Consider ca totul este ca se poate de legal caci in politica de taxe si impozite statul este liber la limita de acceptare de catre majoritatea populatiei care decide asupra statului, adica asupra legilor prin parlament si asupra guvernelor.
    Cat va tine asa ceva : pai cat vor trai beneficiarii acestor pensii sau pana cand o inflatie foarte mare (sa fim feriti de asa ceva) va conduce la incadrarea pensiei nerusinate in cadrul celei contributive.

    2. Ref la calculul punctului de pensie prin renuntarea la coeficientul procentual de calcul al punctului de pensie ca fractie din salariul mediu brut voi face mai intai niste remarci de principiu si apoi voi da un exemplu de calcul:

    Coeficientul respectiv ar putea fi calculat destul de exact statistic, pornind de la durata medie de viata si de la varsta de pensionare , diferenta fiind cat primeste pensia un pensionar mediu, si de aici ar trebui, lasand deoparte inflatia si cresterea de nivel de trai reflectata in cresterea salariului nominal peste inflatie, dar repet considerand ideal ca economia este absolut stabila, ar rezulta valoarea pensiei lunare cu care se acopera depunerile corect calculate cu evidenta din trecut a CAS -urilor, algoritmul contributiv existent in lege asigurand acest lucru si ducand totul in mod corect la relatia cu salariul mediu brut tocmai ptr a se elimina infltiile din trecut si variatiile posibile in timp ale puterilor de cumparare.
    Nu stiu daca s-a facut acest calcul vreodata, dar probabil tinand cont de datele comuniste anterioare, de rapoarte similare existente prin vecini, s-a spus ca 0,45 ar fi o valoare medie acceptabila, adica cine a contribuit toata viata pentru un salariu mediu brut are drept la o pensie de cel putin 0,45 din acel salariu(“cel putin” a fost un termen pe care dl Adrian Nastase l-a indicat pe blogul dlui, ca fiind gaselnita populista a unui psdist incompetent si ramolit pre numele lui dl Gherman), valoare desigur ca nesustenabila in economia concreta de la romanica lui 2000, si Isarescu ca PM, pe blat(rusinica dle PM) din limita minima, a rasturnat lucrurile facand limita maxima, o varianta realista , nepopulista, dar total incorecta prin faptul ca nu limita punctul si la o valoare inferioara, lasand pensionarii astfel, la discretia hotararilor de guvern, asta desigur mai degraba teoretic, ca nu prea indraznea nimeni s-o faca si practic.
    Acest lucru s-a si vazut, caci o perioada coeficientul a fost pe la 33% sau poate 35 %, nu stiu exact si nu conteaza, pentru ca apoi, incet incet sub presiune sindicala si poate social-democrata (sa-i dam cezarului ce-i al cezarului)sa creasca, cu promisiunea ca se va atinge acel maxim (fost minim) prevazut de legea pensiilor adica 45%(0,45), ceea ce daca nu incepea criza ar fi fost deja azi un lucru facut.

    Desigur ca toate acestea nu tin cont de o realitate cat se poate de reala si grea
    Anume ca schimbarea sperantei de viata prin crestere in paralel cu scaderea nr de salariati platitori efectivi de CAS, adica cresterea nr de pensionari ce revin unui cotizant CAS , conduce la a fi din ce in ce mai greu ca acesti cotizanti sa poata sa dea chiar si ce li s-ar cuveni in mod corect celor mai in varsta.
    De aceea faptul ca se indica in noua lege valori procentuale clare ptr CAS este bine caci va permite realizarea unor calcule mai corecte a valorii de revenire a pensiei.
    In noua lege dispare complet acest coeficient, deci principiul unei relatii vizibile si definite cantitativ intre valoarea punctului de pensie si salariul mediu, ramanand direct valoarea punctului de pensie ca element de pornire, coeficientul corespunzator ca raport pensie salariu mediu brut putandu-se insa oricand calcula cunoscand cei doi termeni ai raportului.
    Se tine cont de inflatia din trecut(aici iar este de discutat dar este o diiscutie intre ce stim si ce va fi) lucru perfect corect daca in final dupa ce se termina anul s-ar regulariza sumele calculate astfel cu inflatia reala, in plus sau in minius.
    Se face o corectie pana in 2030 si cu cresterea salariului mediu brut , care insa dispare complet din 2030, punctul de pensie ramanand astfel fix ca putere de cumparare fiind indexat numai cu infltia(care intotdeauna este evaluata in jos asa ca in final se pierde ceva si din aceasta).
    Am spus asta ca sa arat ca filozofia actuala a calculului punctului de pensie este una care considera fix punctul de pensie si nu ar fi incorect daca fixe raman CAS si daca calculul ar fi facut pe bazele statistice mentionate si modificat odata cu modificarea acestora.
    Asadar 20 de ani cresterea salariului mediu brut va veni cu o pondere de 50% in calcul si din 2021 cu 0,45 % pentru ca brusc sa dispara, de ca si cum din 2030 el va sta realmente pe loc sau daca nu, rezulta ca se doreste sa creasca discrepanta intre pensionarul la sistemul de pensii public si salariat.
    Fiindca veni vorba precizez ca pilonul 2, privat, de pensii este neconstitutionali cat timp prevede obligativitate la participare fara a acorda si garantia data de pilonul 1 de stat. Astfel participarea este o investitie intr-o afacere condusa si dirijata de altii, ceea ce nu poate constitui o obligatie
    Acesta obligativitate este neconstitutionala si primul tanar care va da in judecata pe motiv de neconstitutionalitate va castiga in tara sau la CEDO, arucand in aer acest pilon 2 .
    Si acum ptr ca am incheiat introducerea voi prezenta ilustrativ ptr cateva concluzii rezultatul catorva calcule pornind de la momentul de la care incepe aplicarea calculelor din noua lege si cum ar fi peste un an in diferite ipoteze care incearca sa fie posibil reale:
    Notatiile folosite sunt cu indicele 0 valori de azi si cu indice 1 valorile din ianuarie viitor ptr simularile facute, deasemeni P este valoarea punctului de pensie, S este salariul mediu brut, i este inflatia, k coeficientul de care discutam;

    a) inflatie de 5 % (i=0,05) si salariu mediu brut constant, P1=P0
    Atunci P1= (1+ 0,05 +0,5(1-1) ) P0 =1,05 P0
    constatand ceea ce era logic si anume ca punctul de pensie creste exact cu procentul de inflatie si deci teoretic puterea de cumparare a pensionarului este constanta cat timp cea a salariului a scazut prin pastrarea doar a valorii nominale. Consider aceasta ipotez relativ falsa caci va creste numarul somerilor in caz de criza, dar salariul mediu va urmari inflatia cat de cat adica nu va sta pe loc in valoare nominala.
    Sa vedem ce se intampla cu raportul punct de pensie salariu mediu brut adica k1= P1/S1 adica va fi 0,454 . Deci se ajunge cu depasire la acel miraculos 45% , dar cand ? intr-o situatie neverosimila cand avem inflatie cu stagnare pe salarii.

    b) Inflatie nula(i=0) si crestere cu 5% a salariului mediu brut adica S1/S0 = 1,05
    Atunci :
    P1= 1,025 P0 si k1= 1,025x 0, 952 K0 = 0,976K0 = 0,422
    adica coeficientul “miraculos” scade cu cca 2,5 % fata de cel initial la pornire;
    c) inflatie de 5% si crestere a salariului mediu brut de 5%
    Vom obtine;
    P1= 1,075 P0 si k1 = 1,075/1,05 K0 = 1,023 k0 = 0,442
    Deci acest algoritm acopera o inflatie mai mare dar daca inflatia este in conditii normale de 2-3 % si salariul creste cu pana la 10 procente anual cum ar trebui sa se intample ca sa ne apropiem din salariile europene punctul de pensie va fi in zona analizata la b) cu o scadere relativa permanenta fata de salariul mediu brut si peobabil ca acel coeficient k0 va scadea spre 0.3 in 2020-2030.
    Este just sa fie astfel?
    Nu stiu, caci numai un calcul statistic elaborat adica mai amplu decat cel foarte simplist indicat de mine ar putea spune.
    Dar deocamdata cred ca vom intra pe cazul c) o perioada care este acceptabil si ulterior este o iliuzie ca privind acest mod de calcul i nu legea in ansamblul ei nu se va mai putea reveni.
    Eu as pastra prevederea de perspectiva mai optimista din redactarea din toamna si anume:
    “Valoarea punctului de pensie stabilită conform prevederilor alin. (1), poate fi majorată prin legile de rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici”


  11. tibi A spus:

    Aceste postari supraexagerat de lungi sunt in opinia mea o dovada de narcisism.Adica va excita sa va cititi postarile.


  12. tibi A spus:

    Postarea mea anterioara se refera la postarea lui ion adrian.


  13. maca A spus:

    @ion adrian,
    perfect de acord cu dvs, singura metoda legala, inatacabila ramane impozitarea. Problema pe care o uitati dvs, este ca impozitarea nu se poate face discriminatoriu, pt diversi indivizi/categorii. Se poate schimba cota de impozitare dupa natura, sursa venituriilor, care este… fondul de pensii. Deci si directorul de banca si procurorul iesit la pensie au aceeasi sursa de venit, un drept castigat perfect legal. Daca vrei sa impozitezi pe smecherii de la stat, nu potio sa-i ierti pe cei din mediu privat. Plus ca se doreste cota unica de impozitare, dar doar pt salarii? Pt pensii nu se aplica acelasi principiu ? ok mai se pune problema, pensia este un venit impozitat la momentul castigarii salariului. Impozitam in trepte ?


  14. geo A spus:

    asteptam, cu interes, un proiect de lege legat si de Braila!!!


  15. Diana Tusa A spus:

    geo
    cand se va adopta se va aplica si la Braila :) ca eu am facut+o pentru toata tara nu doar pt o zona cum intentiona domnu’ deputat mai sus amintit


  16. ion adrian A spus:

    @Maca,
    Toate sunt la fel de legale ca si legile facute ptr pensiile nesimtite, mai multe cu sisteme diferite, dar la efecte murdare dar legale- remedii murdare dar legale, si iese o curatenie de toata frumusetea.


  17. ALEXANDRU-FOCSANI A spus:

    Dragi parlamentari,noi poporul va rugam sa faceti o lege prin care sa muncim cat voi ,dar sa fim platiti tot cat voi.Pentru ca nu mai suntem ca pe vremea comunistilor care ne spuneau ca “Nici paine fara munca,nici munca fara paine”Legiferati sa avem cat mai multe sarbatori legale si daca nu sunt destule mai exista si sarbatori religioase.S-o tinem intr-o sarbatoare.Mi-a spus mie o ruda care lucreaza in Italia ca aclo asa e.Nu lucreaza decat din cand in cand si le da bani la greu.Ne dorim o tara care sa se numeasca “In tara lui mura-n gura”


  18. smoker A spus:

    eu sustin lucrul in fiecare zi. :D l-v la patron, s-d in locul alora ce lucreaza la “STAT”


  19. ion adrian A spus:

    Este adevarat ca asa numita taxa pe fast food ce se intentioneaza de Ministrul sanatatii va lua forma concreta a unei taxe pe aditivii alimentari?
    Sau in fine, cum se preconizeaza concret a fi aplicata aceasta taxa?
    Vad ca sunt discutii si iar suntem urechisti


  20. annabai A spus:

    cetateanu’turmentat, domnu’colegu’tau, cred ca are o problema vis-a-vis de tine, in nici un caz cu problema in sine, sa fie sau sa nu fie 24 ian zi de sarbatoare nationala. si nu stie ca “sarbatoarea nationala” nu e tot una cu “chiul national”. chiuL = absenta nemotivata de la locul de munca, poate, cu chiU, cu vai sau eforturi suplimentare (scuzati mi onomatopeea) o sa faca diferenta intre sarbatoare si chiul, intre intreruperea activitatii si chiuL. :D

    si pana la urma domnia lui ce vrea? sa fie sau sa nu fie sarbatoare?


  21. garzanti A spus:

    Democratie marca PNL filtrati comentariile care nu va convin :) felicitari!


  22. un simplu om A spus:

    De ce crezi ca cineva nu ar sti numele lui Oajdea si l-ar sti pe al tau . (doar pentru ca ti l-ai scris mare cit capul tau ) Esti si tu lamentabila, si Oajdea .


Lasă un mesaj






Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă




Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.