Deţinătorul puterii absolute

Vineri, 18 Decembrie 2009 | 8:12


Validarea preşedintelui a marcat încheierea ultimilor 3 ani de campanie electorală. Nominalizarea premierului în persoana aceluiaşi Boc, care a adus România pe marginea prăpastiei economice, marchează în schimb preluarea puterii absolute de către o singură persoană.
 
Da, Traian Băsescu a jucat şi a câştigat. Aproape tot! Preşedenţie, Guvern… Singurul bastion necucerit rămâne Parlamentul. Parlament care este de altfel şi singura instituţie capabilă să i se opună cuceririi întregii puteri în stat.
 
Însă Parlamentul pleacă la luptă ciuruit din start. Imaginea sa a fost terfelită în mod constant. Uneori pe bună dreptate, de cele mai multe ori pe nedrept. Vorbim de o bătălie dusă între o persoană - Traian Băsescu, reprezentant al unei instituţii, şi mai multe persoane, reprezentanţi ai altei instituţii, bătălie în care acuzele au venit la grămadă la adresa Parlamentului, o instituţie care prin structură, mod de organizare şi desfăşurare a activităţii, nu avea cum să-şi asigure o apărare unitară şi eficientă.
 
Lupta a fost şi este inegală, iar Traian Băsescu ştie foarte bine acest lucru. De aceea, mă aştept ca şi pe viitor atacul principal să vină tot pe acest front. Până la cucerirea totală a întregii puteri. Va reuşi?
 


40 Raspunsuri to “Deţinătorul puterii absolute”


  1. MARIN A spus:

    Daca parlamentarii celor doua mari formatiuni politice (PNL si PSD) nu vor merge pana la capat, in sensul de a creea premizele dizolvarii Parlamentului si initierii alegerilor anticipate, cu siguranata ca va reusi !


  2. maca A spus:

    @D-na Diana,
    Traim in era digitala/informatizata. Romania traieste din datorie externa, ramuriile economice nu mai apartin statului, deci nici persoanei care conduce statul. Este imposibil ca cineva sa mai detina puterea absoluta in aceste conditii.


  3. Bibliotecaru A spus:

    @ Diana Tuşa
    Doamna Tuşa,
    V-aţi numărat în ultimul timp? Şi în Parlament domnul preşedinte Traian Băsescu are majoritate. Nu aţi fost în sală la anunţurile de renunţare la “cetăţenia” grupului de partid şi declararea independenţei politicii parlamentare?

    Aţi văzut că la instalarea Windows la un moment dat se spune… Adânciţi-vă-ţi în fotolii că de aici facem totul singuri. Abia acum vă puteţi relaxa, puteţi studia mai în amănunt politica doctrinară, puteţi citi literatura esenţială, puteţi face o facultate de studii politice sau macro-economie… Trei ani de zile jocurile sunt încheiate. Dacă domnul Băsescu îşi joacă cărţile dictatoriale cum trebuie… România mai “câştigă” la ruleta istoriei încă o perioadă de 50 de ani de linişte… cum am mai avut. Vă mai amintiţi? …escu şi po-po-rul! URAAAAAAAAAA! Eu recomand celor care au unde să plece, să o facă acum, înainte să se închidă graniţele pentru lagăr (cineva trebuie să plătească datoriile României, nu poţi lăsa sclavii să fugă).


  4. sorin gyorgyfalvi A spus:

    Cu siguranta ar fi reusit cu PNL la guvernare. Santajul s-ar fi dus la vremea respectiva pe idea: daca vreti sa ramineti la guvernare, votati in Parlament sa avem majoritatea calificata pentru a modifica Constitutia in asa fel incit Romania sa devina Republica Prezidentiala, Parlament unicameral mic, raport de forte Presedentie 260 de oameni, Parlament 300 de oameni, din care 100 sa asculte tot de Presedinte, and so on…

    Nici acum nu e inca cert daca nu va reusi basescu sa faca asta. De ce am dubii: simplu, atita timp cit basescu ESTE inca Presedinte, are la dispozitie tacticile demagogice care il caracterizeaza, si care de fapt ele sunt cel mai mare pericol pentru INTERESUL NATIONAL de care pomeneste asa des. NU vedeti cu cita usurinta se schimba parerile politice, dar intotdeauna NUMAI spre directia PUTERE ? Sunt atitea feluri in care poti corupe un Parlamentar fara ideologie, fara rusine si fara caracter.

    Acum, mai mult ca niciodata trebuie scoase la lumina toate armele politice de catre toti cei care vor democratie, si trebuie luptat din rasputeri pentru a repune democratia pe bazele ei reale.


  5. ion adrian A spus:

    Sebastian Vladescu este cumva liberal, ca nu mai tin minte?


  6. Carmen A spus:

    Toata stima, dar bateti campii. Fara a rosti cuvantul dictatura sugerati (ceea ce in alte cazuri se acuza deschis)ca Basescu asta urmareste. Nu oferiti nici un argument in acest sens. Va ofer eu, contra. Comparati Romania cu Belarus, sau cu epoca Ceausescu, inainte de a vorbi de dictatura.


  7. tibi A spus:

    Aveti dreptate ca parlamentul este singurul bastion necucerit de Basescu.Aveti dreptate ca imaginea lui a fost terfelita in mod constant.Dar de cele mai multe ori pe drept.Dar daca Basescu reuseste sa-si subordoneze si parlamentul atunci vina este aproape in totalitate a parlamentului(adica a parlamentarilor).


  8. valmon A spus:

    @ Diana Tusa
    Observ ca aveti o problema mare (ca si alti colegi de-ai Dvs.)..
    Eu nu cred ca daca o sa faceti niste legi necesare si corecte va veni dl. Boc sau dl. Basescu sa zica ca nu sunt bune.
    Pana atunci parerea mea este ca membrii Parlamentului sunt terfeliti de cele mai multe ori pe bună dreptate si uneori pe nedrept.
    @ Bibliotecaru
    Eu sper ca toata treaba cu “fugiti acum cat mai este timp” sa fie doar o gluma …:)


  9. Marius Mina A spus:

    Probabil ca da. Ptr o perioada…scurta ;-)Urmeaza vremuri de cosmar anyway. Ce mai conteaza unul in plus?


  10. DANIELA A spus:

    PENTRU CARMEN A
    DIFERENTA INTRE EPOCA BASESCU SI EPOCA CEAUSESCU ESTE CA LA BUTIC SUNT BANANE…


  11. Bibliotecaru A spus:

    @ valmon
    Puteţi să o luaţi în serios şi să fugiţi la adăpost, sau puteţi să o luaţi în gumă şi… să vedeţi ce veţi râde peste 10 ani. :D Dumneavoastră alegeţi. Dacă aveţi şi copii, alegeţi şi pentru ei. Eu unul nu am unde să plec, voi rămâne aici până la moarte… Dacă rămâneţi şi dumneavoastră, vom râde împreună.


  12. Bibliotecaru A spus:

    @ valmon
    guma=glumă


  13. Cetateanul Popescu A spus:

    Carmen, ca sa te citez, “toata stima, dar bateti campii.” Dupa cate imi dau eu seama, suferi - ca multi dintre compatriotii mei - de un soi de orbire de adancime. Adica te limitezi la a admira suprafata lucrurlor, lasand ceea ce bantuie sub aceasta suprafata in adancuri, neatins de logica propriei gandiri critice.
    _
    Dictatura nu inseamna doar Coreea de Nord. Sau Cuba. Sau Belarus. Dictatura poate vietui linistita sub masca unei democratii perfecte din punct de vedere formal. Democratia (asa cum par a fi inteles-o parintii Constitutiei americane, de exemplu) inseamna, printre altele, INSTITUTII functionale si orientate catre drepturile individuale; inseamna ca forma si fondul trebuie sa coincida; inseamna ca cei “de sus” isi asuma niste responsabilitati practice, imediat si pe termen lung.
    _
    Ce e la noi nu seamana a dictatura? Evident, nu seamana, daca esti suficient de superficial si te limitezi la a privi coaja lucrurilor, lasand miezul neanalizat. Daca, insa, privesti mai in adanc ai sa vezi ca multe institutii nu mai functioneaza, adica membrii lor actioneaza in virtutea altor comandamente decat cele pentru care au fost create (vrei exemple? uite DNA, uite Kovesi, uite repartizarea politica a fondurilor de la guvern catre localitati etc). Romania, din punct de vedere democratic, seamana cu un arbore scorburos si mort: falnic la prima vedere, gata-gata sa sucombe definitiv si sa cada, daca te uiti indeaproape.
    _
    Democratia moderna, draga mea prietena, este construita in jurul institutiilor, nu a persoanelor care le compun, pentru ca persoanele sunt supuse greselii (fara nicio aluzie, Hitler si Mussolini au fost alesi de “poporul suveran” si ai vazut ce i-au facu acelui popor!). Institutiile, insa, de-aia sunt procedurate (in lumea democratica, that is), ca sa evite cat se poate eroarea umana.


  14. Cetateanul Popescu A spus:

    Valmon,
    _
    “Eu nu cred ca daca o sa faceti niste legi necesare si corecte va veni dl. Boc sau dl. Basescu sa zica ca nu sunt bune”.
    _
    Cred ca te pacalesti singur. Daca e sa-mi aduc aminte, numai cu legea aia cu salariile profesorilor si tot esti contrazis de realitate (si, te rog, nu-mi spune ca TB ar fi zis ca nu stia de criza. Daca cel mai informat om al tarii nu vede - desi eu cred ca vedea prea bine - ca economia se prabuseste in jurul lui, ne-a luat Aghiuta pe toti). Si nu e singurul exemplu. Nu avem decat trecutul pentru a ne ficgura vitorul. Pe mine trecutul m-a invatat ca in TB nu trebuie sa ai incredere. Asadar da, eu sunt convins ca TB va spune NU raspicat oricarei masuri, oricat de bune, daca nu-i convine lui din considerente de ordin tactic.
    _
    Pe de alta parte, eu sunt obisnuit sa analizez trendurile si nu neaparat situatiile (deh, meteahna de fost manager). Dintre toate institutiile statului, singura care are, la ora actuala, un trend pozitiv este, mira-te, Parlamentul. Ultimele alegeri au adus acolo, printre obisnuitii sobolani si gandaci de balegar, si niste oameni aparte, care chiar cred in misiunea lor. Nu sunt multi, nu sunt foarte vizibili, dar sunt acolo si se straduiesc sa-si faca treaba cat pot de bine. Diana Tusa e parte din acestia si are contributia ei la acest trend pozitiv. De-aia o citesc si, uneori, mai intervin. De exemplu, atunci cand vad comentarii corecte, dar incomplete din cauza lipsei de informare, precum al tau.


  15. ion adrian A spus:

    Cetatene,
    Regret ptr cunostintele pe care daca le ai le folosesti lipsit de discernamant.
    Dar cunostinte nu inseamna neaparat si inteligenta . Inteligenta inseamna corelationare corecta a cunostintelor pe cale logica si intuitiva(intuitia=logica subconstientului), desigur ca fara cunostinte si informatii, inteligenta nu are ce mesteca, dar cartile de telefon , dictionarele, google nu sunt decat materie prima, elemente ajutatoare si… de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
    Inseamna deasemeni ceva mai mult decat silogisme desi fara ele ramai si mai jos inseamna acea inlantuire rationala care nu-i data chiar oricui, acel “synlogismus” de care vorbeste Noica in Jurnalul de la Paltinis.
    Asa ca…. :)


  16. Bibliotecaru A spus:

    Poate se întreabă de ce a rămas cifra 322 în istorie, de ce place această cifră aşa de mult celor de la PD-L, preşedintelui Traian Băsescu, susţinătorilor PD-L, flacăra violetă…
    Poate lumea se întreabă cum se poate întâmpla dictatura într-un sistem democratic aflat în schimbare, mai mult, capitalist (astăzi dictatura este identificată exclusiv cu comunismul)…
    Eu unul mă aşez la un film:
    Alex Jones - American Dictators

    http
    www
    youtube.com/watch?v=NL8J2nqsxdQ

    Poate voi găsi un asemenea răspuns.
    Ia te uită 322 pe un craniu… nu poate fi de bine… ce păcat că nu înţeleg ce spune… :D
    Ce înseamnă de fapt, domnilor de la PD-L, acest 322 care vă vine natural în exprimare? De unde această obsesie?


  17. dramoleta A spus:

    In conditiile in care societatea civila este ca si inexistenta, va reusi.


  18. ion adrian A spus:

    @Daniela,
    Adauga de ex: Si ca nu asculti cu sufletul la gura si inima ticaind Europa Libera injurandu-l pe Ceausescu, ci cand vrei tu, daca nu ai altceva mai bun de facut RTV sau Antenele si mai sunt injurandu-l pe Basescu si pe toti cei care-l sprijina.


  19. ion adrian A spus:

    Ce elevi silitori sunt unii si ce multa rabdare au pana scot o idee(spalata este ca si noua), de mult primita de altii direct de la dl presedinte Busch.:)
    Desigur ca acum un an cand am semnalat coincidenta, nimeni nu a parut interesat.


  20. ion adrian A spus:

    Skull and bones


  21. Bibliotecaru A spus:

    @ ion adrian
    Parcurgeţi până la sfârşit şi veţi vedea că România este descrisă în amănunt…

    Sunt explicaţi acolo şi ziariştii răpiţi în Irak, apare şi un titlu de ziar cu moguli, se vorbeşte despre creierele spălate… Dacă era vorba despre SUA, spuneam şi eu… uite domnule încă unul cu teoria conspiraţiei. Dar se potriveşte, până la identitate, cu ceea ce se întâmplă în România, inclusiv problema falsificării alegerilor prin care tocmai am trecut… dar şi sute de alte amănunte.

    Eu nu încerc să vă conving de nimic, nici măcar de axa Washington-Londra-Bucureşti despre care tot vorbea domnul Băsescu, dar poate vă puneţi domnia voastră, de unul singur, nişte întrebări menite să vă clatine credinţa neţărmuită în EL LIDER.


  22. ion adrian A spus:

    @Biblio,
    O sa ma uit , doar doream sa spun ca atunci acum un an si ceva, cand eram foarte mirat de coincidenta cu 322 nimeni nu a avut nici-o reactie.
    Am mai vazut filmele lui Alex Jones si cine ste interesat sa mearca pe blogul lui saccsiv si va gasi multe si interesante.Am rezerve intr-o anume masura, nimeni nu e obiectiv, toti sunt patimasi si este trist.Dar sunt subiecte care nu pot fi pur si simplu expediate.
    Ca asta de ex:
    Uite iti dau ceva extraordinar daca este adevarat si poate reusesti sa verifici, ceva ce cred ca nu e nici pe la saccsiv inca :

    http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/sida-ar-putea-fi-cea-mai-mare-minciuna-din-istoria-medicinei-5188232/


  23. ion adrian A spus:

    Cenzura pe blogul lui AN unde am revenit acum dupa victorie sa-l consolez, respectiv doua postari, care tot stau la moderare, de fapt doar prima mai sta, ca a doua a fost complet eliminata.
    Ce credeti, s-a speriat AN de ele sau vrea sa ma protejeze stiind el ce stie si eu nimerind tinta atat de bine? :

    ion adrian spune: Comentariul tău aşteaptă să fie aprobat.

    decembrie 17, 2009 la 10:23 am
    Iliescu acum la Rfm este trist si amarat , are si de ce caci acum dupa 20 de ani, se gandeste la ucigasul general Militaru si la complicii acestuia.
    Inca nu s-au prescris respectivele asasinate facute cu intentie murdara si ca o tradare fata de tara .

    ion adrian spune: Comentariul tău aşteaptă să fie aprobat.

    decembrie 17, 2009 la 6:21 pm
    Scandal facut just de Dinca la intrunirea comemorativa. Desigur ca Iliescu a evitat sa vorbeasca de 21 decembrie caci ce-i care au omorat acolo la miez de noapte sunt in libertate si promovati probabil ca tot ei au fost folosit in scenariul terosrist ca sa fie iertati de crimele in sprijinul lui Ceausescu.
    Bravo lui Dinca, este jignit pe buna dreptate, dar saracul nu intelege ce spun eu, Auzi intrebare : ce interes a avut Iliescu sa se faca ca a uitat ziua de 21 decembrie 89.

    Bravo lui Dinca, fiindca a torpilat mascarada de la Palatul Parlamentului organizata de asasini, cu eroi si manipulati prezenti dar pe post de recuzita.
    Dinca nu a acceptat acest rol.


  24. ion adrian A spus:

    @Biblio,
    O sa ma uit , doar doream sa spun ca atunci acum un an si ceva, cand eram foarte mirat de coincidenta cu 322 nimeni nu a avut nici-o reactie.
    Am mai vazut filmele lui Alex Jones si cine ste interesat sa mearca pe blogul lui saccsiv si va gasi multe si interesante.Am rezerve intr-o anume masura, nimeni nu e obiectiv, toti sunt patimasi si este trist.Dar sunt subiecte care nu pot fi pur si simplu expediate.
    Ca asta de ex:
    Uite iti dau ceva extraordinar daca este adevarat si poate reusesti sa verifici, ceva ce cred ca nu e nici pe la saccsiv inca :

    http
    www
    mediafax.ro/stiinta-sanatate/sida-ar-putea-fi-cea-mai-mare-minciuna-din-istoria-medicinei-5188232/


  25. Bibliotecaru A spus:

    @ ion adrian
    Problema SIDA este ridicată în film.
    Evident că nu am cum să verific dacă SIDA este cea mai mare minciună… :D
    Sunt însă absolut convins că povestea gripei aviare, porcine sau mai ştiu eu ce tip de gripă, este un mare bluf. Pandemia înseamnă un miliard de victime, or noi continuăm să supravieţuim şi gripa are o mortalitatea egală cu cea dată de mătreaţă.

    Eu nu vorbeam despre coincidenţa 322, eu vorbeam despre faptul că ea a rămas în vocabular, încă şi după alegerile parlamentare, atunci când cei 322 au încetat a mai fi 322. La fel şi cu mogulii, oligarhii, Vântu-Voiculescu-Patriciu… toate aceste formule propagandistice care s-au împământenit cu uşurinţă, prea mare uşurinţă.

    La fel şi înjurătura… Până acum eram înjurat ca fiind pesedist, comunist, plătit să comentez pe bloguri… asta probabil pentru că lumea mă vede în blog-roll-ul blogurilor PSD şi pentru că şi comentez peste tot. Ei bine, din ce în ce mai mult am început să fiu înjurat ca PNL-ist, pentru că lumea mă vede comentând aici (nici măcar nu sunt în blog-roll pe blogurile PNL :) )…
    Nimeni nu pare să gândească că sunt pur şi simplu anti-totalitar, anti-dictatură, anti-discurs populist.
    În acest filmuleţe este o radiografie a “democraţiei” occidentale şi developarea unui stat totalitar vopsit cu democraţie. Lumea ar trebui să înţeleagă că banii nu înseamnă libertate, dimpotrivă, înseamnă sclavie. Dar probabil că va mai trece 100 de ani până se va înţelege despre ce vorbesc.


  26. ion adrian A spus:

    Sintagma 322 trebuie sa raana in vocabular caci este un complot modern similar cu comploturile care rasturnau un Cuza . A fost o coalitie monstruasa prin minciuna si diversiunea propagata si bunul simt popular a etichetat-o fara s-o si inteleaga cine stie ce.


  27. Ana A spus:

    Parlament? Hm.
    Parlamentari? Hm.

    Presedintie? Mda. A inceput cu Ion Iliescu si continua firesc cu Traian Basescu. Oricum,trebuie sa recunoastem ca am evoluat semnificativ spre vest fata de epoca in care aveam parte de o mineriada pe luna.

    PS.1
    O intreb pe Diana ce parere are despre restul parlamentarilor alesi de braileni.Despre Badalan sau despre Tudose? Despre Balcan sau despre Cibu? Sau despre Rizea????
    Eu una,am o parere foarte foarte foarte proasta.
    Si ca rasucesc cutitul in rana, hai s-o intreb pe Diana ce parere are despre candidatii invinsi in alegerile parlamentare! Despre Horia Vasioiu sau despre Sterian?? Apropo,stii cumva pe unde mai arde gazul dl.Sterian? Adica pe la ce minister?…
    Dar despre evazionistul Carligea? Stii ca, de prost ce-i merg afacerile,si-a mai tras vreo trei statii de carburanti si niscaiva impingatoare!…Ca deh,unii pe vremuri de criza prospera,ce conteaza ca sunt subprefecti,nu??!!
    Toti indivizii astia sunt sau puteau fi in Parlamentul Romaniei.In comparatie cu Basescu sunt mai buni?? Aferim!!!! Sa avem pardon,monser! Niste lepre ordinare,puse pe capatuiala cu orice pret si dispuse oricand sa se vanda.
    Vrei sa iti amintesc pe cine aveti si prin consilii,municipal si judetean??!! Tu chiar ne crezi tampiti sa traim cu iluzia ca lighioanele astea ne garanteaza democratia??Niste arivisti,imbecili patentati mai josnici decat hotii de buzunare.
    Puneti alta placa,Diana! Pe asta cu pericolul dictaturii Basescu o zgariara-ti rau de tot.Nu-i cazul sa ne mai torturati cu ea.

    PS.2
    Era sa uit de Stancu!!! Asta,da luptator pe baricada democratiei! Un demn urmas al legendarului Anton Lungu. Stii cine a fost Anton Lungu,nu!? Unul din cei mai brutali prim-secretari PCR(niste mici dictatori locali,nu-i asa!?) din anii ‘80. Dupa Revolutie si-a continuat cariera politica fiind zece ani primar al municipiului.

    PS.3
    Uitati istoria, distinsi politicieni! Sau va faceti ca n u exista.
    Totusi,oricat ati rastalmaci voi faptele,ramane de contestat faptul ca premierul Duca a fost executat pentru tradare si premierul Calinescu pentru baia de sange in care a innecat tara. Nicio crima nu ramne nepedepsita! Aviz domnului Patriciu.


  28. Ana A spus:

    Pentru dl. Ion Adrian!!!
    Nu cunosti istoria,baiete! Vorbesti numai dupa ureche.Asa-zisa mosntruoasa coalitie care l-a inlaturat pe Cuza a fost o trupa de patrioti,nu de nemernici cum crezi. Ai ramas setat de propaganda bolsevica. Sau poate ca intre a ucide un patriot,premierul Barbu Catargiu, si a alunga din fruntea Statului un cabotin,Cuza,ti se pare mai usor de iertat prima fapta!!??


  29. Toni A spus:

    Puterea absolută o are Altcineva.
    De la Pilet (din Pont) până la… să zicem Ceauşescu, că tot ne uităm la ce-a fost acum 20 de ani, toţi cei care se credeau deţinătorii ei au înţeles (sau nu, după caz) cum stă treaba.
    Să avem puţintică răbdare. Uzurpatorul Pârţescu e la rând. În primul rând!
    În rest, incredibil cum reminiscenţe legionare sar în apărarea monstrului orange! Dacă nu le-aş fi citit cu ochii mei, n-aş fi crezut!
    Bună idee, postarea ameninţărilor cu moartea, prin atentate în spaţiu public, după modelul nicanorilor, sau decembriştilor, sau mai ştiu eu ce …ior-işti!
    Se vede că tiran la tiran trage, dictator la dictator şi asasin la asasin.
    Ce să mai zici…
    Poate refrenul pe care nu credeam să-l mai aud în România, după 20 de ani de democraţie:
    Nu vă fie frică
    Dictatorul pică!
    Forfetaţi şi ciuruiţi din toate casele, uniţi-vă!


  30. Toni A spus:

    Erată: Pilat, evident!


  31. vali A spus:

    Parlamentul,sau mai bine zis cei care fac parte din el,nu are nevoie de Basescu sa il ciunteasca.Parlamentarii se discrediteaza singuri prin atitudinea lor.Credeti ca v-am votat sa va auzim toata ziua certanduva ca tatele la poarta,nu domnisoara,vam votat in speranta ca feti lua o atitudine ferma,ca veti propune legi mai bune,ca le veti modifica pe cele care au dovedit ca sunt interpretabile,nu vam votat sa va luptati cu Basescu.Nu ati inteles din rezultatul ultimilor alegeri ca electoratul nu se mai lasa cumparat cu pomeni electorale si imbatat cu promisiuni desarte?Puneti osu la treaba,lasati mahalaua,ca altfel peste 3 ani la alegeri veti fi din nou secretara.Basescu are locul lui si d-voastra pe al d-voastra,mai aveti doar trei ani sa demonstrati ca am facut alegerea buna,pana acum si mai ales in ultimile luni ati aratat contrariu.Vrem vot uninominal,vrem parlament unicameral,vrem parlamentari mai putini,vrem democratie,vrem legi mai bune, vrem sa munciti nu circ.Ni sa facut lehamite ne ajunge.Basescu nu are tot, parlamentul nu este al lui dar va fi daca nu schimbati ceva.La Braila avem noi dictatorii nostri cu care ati uitat sa va luptati ati fraternizat cu ei.


  32. Ana A spus:

    Reminiscente legionare? Cumva e o ironie?
    Sau poate domnul Toni vroia sa remarce reminiscentele fanariote ori pe cele bosevice.
    Toata istoria romanilor abunda de tradari si compromisuri umilitoare.Baietilor care au invatat din manualele comuniste si din filmele lui Sergiu Nicolaescu ca istoria romanilor este compusa dintr-un manunchi de evenimente glorioase,razboaiele dacilor cu romanii,Mircea cel Batran,Mihai Viteazu,Stefan cel Mare si razboiul de la ‘77,trebuie sa le spunem ca realitatea este cu mult mai complicata si perversa.Imaginea lor edulcorata despre istoria romanilor este o cvasi-basina fasaita shiret de catre satrapii numiti de sovietici sa distruga Romania.Scopul acestei basini? Alterarea constiintei nationale si falsificarea identitatii nationale autentice.In final:inrobirea de bunavoie a romanilor dupa pofta hulpava a Mamei Rusii.
    N-are sens sa le povestim aici corigentilor la istorie ca dictatori au fost Cuza,Carol al doilea,ori Maresalul,si ca cei care au platit cu sange paranoia acestora au fost pasoptistii,legionarii si toata floarea intelectualitii romanesti din anii ‘40.Dar sigur,e un efort intelectual prea mare acela de a intelege istoria si de a pune personajele si evenimentele tocmai pe locurile ce li se cuvin.
    Diana ataca o falsa problema:dictatura lui Basescu! Ce fasss! O fi dom’le o dictatura daca asa ne zic ei insa la nu se vede.Poate ii doare pe ei de dictatura lui Basescu si se vaita noua pentru a ne smulge exclamatii de compatimire.
    Ni se declara cu nerusinare ca Parlamentul este o institutie sacrosanta,un ultim bastion al democratiei din Romania.Daca si acesta s-ar prabusi ne asteapta o noua epoca de aur si de realizari marete.Vax!
    Inainte de a deschide gura uitati-va ce fauna populeaza menajeria numita Parlament! Estropiatii astia nu dau doi bani nici pe democratie nici pe interesul colectiv.Nu le pasa decat de burta lor si a familiei lor.Daca ar putea sa-si asigure numai din salariul si pensia de parlamentar un trai imbelsugat,ar face fara nicio remuscare.


  33. ion adrian A spus:

    @Ana,
    Nu intelegeti raportul informational-axiologic.
    Peste un nivel mediu de inteligenta acest raport devine utilizabil, sub acesta, se trece direct pe axiologie,de regula aplicata gresit, adica intelegi- nu intelegi, valorizezi, si de rgula eronat.Nu am facut vre-o apreciere privind utilitatea pentru tara sau nu a rasturnarii lui Cuza, nu ma ocup eu de acest aspect d-ar s-a facut printr-o lovitura de palat , o conspiratie la cae Cuza nu s-a opus nevrand sau mai probabil neputand.
    Eu am facut o analogie in sensul de conspiratie de complot care incearca si reuseste in cazul cuza sau nu in cazul Basescu, si evident ca daca despre aia se poate discuta daca a fost benefica sau nu in sine sau prin sansa unui rezultat istoric fericit, si asta este treaba specialistlor, despre cei 322 de la noi ptr mine este evident ca a fost o coalitie abjecta si juridic si axiologic, dar desigur ca istoria, dar abia dupa cel de al doilea mandat al lui Basescu va judeca.
    In orice caz daca Basescu nu castiga acest mandat prin prisma tuturor celor petrcute in acesti 5 ani ptr mine nu exista indoiala privind abjectiunea acestei conspiratii moderne facuta sub acoperire democratica, care tocmai fiind democratica, adica nefiind discretioara decizia celor 322 a fost invalidata de vointa nationala.

    Asa ca draga fatuco, gandeste-te de doua ori inainte de a atinge tastele.


  34. ion adrian A spus:

    PS. Asta nu inseamna ca dupa cat se pare nu am fi de aceiasi parte a baricadei sau macar ca avem pareri comune cel putin daca este sa ma refer la postarea ta ultima. :)


  35. Ana A spus:

    Este gresit si periculos sa compari coalitia “anti-Basescu” cu “monstruoasa coalitie” care l-a inlaturat pe Cuza.Propaganda comunista a lucrat cu zel la demonizarea coalitiei liberalo-conservatoare care l-a silit pe Cuza sa abdice,tocmai pentru a invalui intr-o lumina legendara domnitorul.Regimul comunist impus brutal de hoardele Armatei Rosii simtea nevoia acuta sa se legitimizeze istoric prin recursul la figuri legendare de domnitori romani care au condus despotic tara:Stefan cel Mare,Vlad Tepes,..,Cuza.Este clar ca politica si faptele acestor domnitori au fost cosmetizate in mod grosier cu intentia de a se construi paradigma politica a “tatucului” mesianic care ia sub mantia-i ocrotitoare poporul greu impilat de abuzurile boierilor locului dar si a strainilor lacomi de innavutire. Si, mai este de remarcat ca in ciuda succeselor politice remarcabile repurtate de regii dinastiei Hohenzolern,propaganda comunista nu i-a curtat niciodata pe acestia.Stim cu totii de ce!
    Domnitorul Cuza a dizolvat Parlamentul si a instaurat dictatura personala.A lovit brutal in partida radicala a conservatorilor fapt ce a culminat cu asasinarea primului-ministru,Barbu Catargiu.
    A incheiat un acord militar secret cu Rusia si a purces la dotarea armatei cu armament cumparat de la rusi.Aceasta manevra de apropiere fata de rusi era in flagranta contradictie cu angajamentul de vasalitate luat in fata Imperiului Otoman la momentul Unirii de la 1959 dar mai ales fata de Imparatul Napoleon al III-lea,politicianul occidental care a sprijinit ferm infiintarea noului Stat de la gurile Dunarii.La vremea aceea marile puteri occidentale,Anglia si Franta,erau foarte interesate de blocarea expansiunii Rusiei tariste care ameninta sa preia rolul de mare putere militara si politica in Balcani si Orient,rol detinut pana atunci de Imperiul Otoman. Cuza jucase o carte gresita,o carte a tradarii intereselor Romaniei in fapt. Un politician abil si inteligent cum era Bratianu a inteles ce pericol putea reprezenta pentru Romania o apropiere fata de Rusia si de aceea a actionat hotarat pentru inlaturarea lui Cuza.
    Azi sunt binecunoscute eforturile lui Ion Bratianu de “inventare” a unui principe strain acceptat de Imperiul Otoman,principe care sa-l inlocuiasca pe Cuza si sa asigure unitatea Statului Roman. A mers la petit de os regal prin tot Occidentul si cu mare dificultate si sansa a reusit solutia:Carol de Sigmarignen.

    Aparatul propagandistic al PDL-ului a reusit cu succes o asimilare a “coalitiei 322′ care l-a suspendat pe Basescu cu “monstruoasa coalitie” care a fortat abdicarea lui Cuza pentru ca a mizat tocmai pe imaginea buna pe care o avea “tatucul” mitizat generos de propaganda bolsevica,in contradictie cu interesele meschine si ocultate ale burgheziei si aristocratiei traditionale. Avand in vedere adevarul istoric,precum si eforturile de falsificare a acestuia depuse frenetic de propaganda dicataturii comuniste,este de subliniat absurditatea si pericolul unei asemanari intre cele doua situatii istorice.Cuza a fost realmente un dictator care alimentandu-si ego-ul si ambitiile nemasurate a pus in pericol actul unirii si integritatea noului Stat romanesc,in vreme ce Basescu nu este un dictator. ne place ori nu sa recunoastem Basescu joaca la limita constitutionalitatii dar niciodata dincolo de ea.Totodata,Basescu are un simt foarte dezvoltata a aceea ce inseamna putere politica construita pe o legitimitate extrasa direct de la sursa,adica prin votul popular.Basescu a realizat performanta unica in Romania moderna a castigarii a patru scrutinuri electorale cu miza uriasa,in conditiile in care la startul a trei dintre ele a plecat ca outsider.Cam incomod si umilitor pentru un dictator,nu-i asa?


  36. ion adrian A spus:

    @Ana,
    Vad ca nu ai inteles nimic din ce spun. Sa-ti fie de bine cu copy-paste-le tale


  37. ion adrian A spus:

    PS Citeste ce am postat de o luna incoace pe aici. Care cum vine se crede si destept. :)


  38. Ana A spus:

    @Ion Adriean,
    Am inteles ca esti bou.


  39. ion adrian A spus:

    PS Ca tot te pretinzi cunoscatoare de istorie :)


  40. ion adrian A spus:

    @ana,
    o comunista mi-a sters un film pe care ti-l recomandam alaturi de postarea de mai sus si in acel sens trebuie inteleasa propozitia de acolo.
    Asadar in speranta ca cat or fi ei de ticalosi, comunistii nu indraznesc sa o declare public repet linkul cu recomandarea mea ptr toata lumea.

    Merita sa vedeti acest film. Are lucruri necunoscute publicului pana acum:

    http
    www
    jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil


Lasă un mesaj






Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă




Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.