De o săptămână încoace, exact cum şi-a dorit actualul prşedinte, toată lumea vorbeşte doar despre referendum. Deschizi radioul, se dezbate problema, a referendum-ului, bineînţeles! Deschizi televizorul, la fel. Unii sunt pro, alţii sunt contra, iar alţii se întreabă pe ai cui bani se organizează toată mascarada… Întrebare care mi se pare de bun simţ în condiţiile în care auzim, tot în fiecare zi, că s-ar putea ca luna viitoare să nu mai fie bani de pensii şi salarii.
Dar… să depăşim momentul referendumului… Fără nicio legătură cu acesta, citesc astăzi în România Liberă cum guvernul Boc, cel demis într-adevăr, munceşte… Şi încă cum!
Nemaiputând să adopte ordonanţe aberante, cum ar fi cea prin care s-a redus, în prag de iarnă, ajutorul pentru încălzirea locuinţelor, gaşca preşedintelui nu s-a dat bătută şi a trecut la adoptarea de Hotărâri de Guvern. Poate ar fi fost bine şi, pe finele mandatului, ar fi luat şi ei, în sfârşit, o hotărâre corectă.
Ei bine, nu a fost să fie aşa! Dacă nu ştiaţi, prioritar pentru situaţia de criză a României nu este adoptarea vreunei măsuri de reducere a vreunei taxe… Asta că tot se lăudau de prin primăvară că o vor face! Ce sens ar avea să le mai reducă acum, nu? Oricum agenţii economici sunt cu un picior în groapă şi nu ar mai putea să le plătească nici dacă ar fi reduse! Nu, prioritar pentru România este cu totul altceva.
De exemplu, deşi aflat în proces la Curtea Europeană de Justiţie pentru neprotejarea habitatelor păsărilor sălbatice, Guvernul Boc a adoptat o hotărâre prin care 4.550 hectare de teren din aria protejată au fost transferate din domeniul public de interes naţional, mai exact din gestiunea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în domeniul public de interes local, adică în administrarea Consiliului Local Sulina. Consiliul local păstorit, total întâmplător ca de obicei, de primarul Aurel Dimitriu, fost pesedist şi actual pedelist.
În condiţiile acestea de ce ne mai întrebăm de unde atâţia bani pentru referendum?



30 Octombrie 2009 la 6:16 pm
Poate are cineva vreun interes in legatura cu cele 4550 ha. Poate fi vreun mic cadou de sfarsit de mandat. Nu cred ca se mai intampla ceav intamplator. O ultima smecherie imobiliara.
30 Octombrie 2009 la 7:23 pm
Ipocriţi, hoţi şi mincinoşi = pedeliştii, oriunde se află şi în orice ipostază(funcţie). De pildă, la Cluj-Napoca primarul Apostu - PD-L(urmaşul de nădejde al lui Boc) a găsit de cuviinţă să dezinformeze, afişând în scările de bloc cum că d-l Emil Boc s-a îngrijit de ridicarea plafonului pentru subvenţii la încălzire. Fals ! Cum majoritatea locatarilor nu cunosc adevărul, să-i auzi ce osanale trag Boc-ului. Un mic exemplu de manipulare pentru obţinerea de voturi de către CHIOR. Nu mai spun că acelaşi Apostu, la o emisiune locală pe Realitate Tv - Cluj, îndemna cetăţenii oraşului să-l voteze pe Băsescu pentru că asta înseamnă PD-L, înseamnă Boc(cică va fi repus în funcţia de prim-ministru), înseamnă bani trimişi la Cluj. Din discuţii cu vecini, alte persoane, în general au fost convinşi. Iată dar, simplu şi eficient. Bănuiesc că aşa se procedează în toate zonele pedeliste.
Aşadar, d-l Crin Antonescu să prizinte si astfel de mânării în discursurile domniei sale…
30 Octombrie 2009 la 10:33 pm
! Si pe mine ma deranjeaza cand ma duc (de exemplu la piata ),sa imi “urle ” megafoanele pd iste, despre “minunea salvatoare ” …..referendul
H G nu pote fi atacat in instanta?
4550 HA sigur e o afacere tare in DELTA
?
30 Octombrie 2009 la 10:41 pm
Pedista (de la microfon )…. e lalaita …. ,
31 Octombrie 2009 la 5:19 pm
@ eu
Nu vă audă nimeni?
Poate că…
http
bibliotecarul.blogspot.com/2009/10/propaganda-alegerilor-prezidentiale.html
31 Octombrie 2009 la 5:53 pm
Bibliotecaru
31 Octombrie 2009 la 5:58 pm
Bibliotecaru
D-ta ai mai fost in Delta Dunarii? Eu de cand am fost mic nu am mai fost.Oricum sa stii ca la Mila 40,pe vremuri aveau ceea mai buna ciorba de stiuca
31 Octombrie 2009 la 6:35 pm
@ eu
Am o vecină care a copilărit în Deltă şi-mi povesteşte, la câte un taifas, fiecare centimetru pătrat de acolo… Şi stau să ascult reţete din tot felul de peşti şi amintiri despre război şi copilăria picioarelor goale, despre gazul turnat direct pe rană, despre perenitate şi sacralitate. Încep să cred că în ultimul secol România s-a degradat încet, încet, până ce amintirea a rămas singurul lucru de valoare. Delta este o lume aspră pentru orăşeni obişnuiţi cu confortul traiului în comun (oameni aşezaţi în sertăraşe de blocuri-cripte), dar energia sensibilă a existenţei de zi cu zi este decantată în forme de energie specială. Cel mai important lucru într-o casă din deltă este icoana de pe peretele de la răsărit… cel puţin aşa mi s-a spus.
Ciorba aceea de ştiucă are ceva sfânt ea, mai ales când ştiuca nu este braconată, pentru că peştele este şi bucuria pură a vieţii de mâine.
Atunci când drumul spre lume este vegheat de nume precum Hercules sau Perseus, parcă înţelegerea vieţii se cuantifică în alte amănunte.
01 Noiembrie 2009 la 10:30 am
@ Diana Tuşa
Vorbeam acum câteva zile despre faptul că referendumul nu respectă legea referendumului în zona art. 12, anume în lista care defineşte, în mod legal, ce anume este interesul naţional în înţelesul legii. Multă lume face referire la o decizie a Curţii Constituţionale, DCC 567/2006, care spune că interes naţional este ce decide preşedintele şi nu ce scrie în lege. Evident (cel puţin pentru mine) că această decizie nu a dus însă şi la modificarea legi, pentru că nu a apărut nici un amendament care spune că interesul naţional este tot ce defineşte preşedintele ca interes naţional. Pe de altă parte, există percepţia că dacă Curtea Constituţională a hotărât ceva, acest lucru este sfânt şi Parlamentul e musai să se execute.
În concluzie, ştiind că sunteţi un om care cunoaşte mecanismele dreptului, poate explicaţi tuturor ce înseamnă acel “general obligatorii” din deciziile sunt general obligatorii şi care este diferenţa dintre interpretarea generală a legilor şi interpretarea cauzală? Pe mine, ca inginer, vă că nu mă crede nimeni. Cred că ar fi utilă o campanie parlamentară mai largă şi pe mai lungă durată care să explice populaţiei astfel de mecanisme ale statului român pentru că, sunt convins, mai mult de 99% din cetăţenii României trăiesc astăzi cu impresia că instituţia numită Curtea Constituţională emite decizii care schimbă sau afectează în mod direct legea şi dincolo de cele 45 de zile prevăzute de Constituţie.
Eu cred că ar fi cazul ca populaţia să înţeleagă rolul fiecărei instituţii şi cum anume funcţionează statul român în ansamblul lui… iar acest referendum este un bun prilej pentru clasa politică de a-şi duce la îndeplinire rolul său de a informator al populaţiei.
Cred că este tulburător cât de puţin se cunosc principiile generale de drept în condiţiile în care Parlamentul este plin de oameni care au făcut o facultate de drept.
Dacă se va ajunge la referendum numai cu afişele pro Traian Băsescu care transmit mesajul dă în cap la porcii de parlamentari, corupţi, şi cu pensii nesimţite, o fi vina PD-L, o fi vina preşedintelui Băsescu, dar şi celelalte partide stau cu degetul în gură fără să facă nimic.
Sper să nu vă supăraţi că am fost un pic mai direct, dar mă apucă disperarea atunci când văd cum clasa politică suferă de o asemenea imobilitate în cazul reacţiei necesare şi normale (toată lumea se fereşte de ea parcă ar fi contagioasă), în timp ce este o efervescenţă în zona acuzaţiilor, înjurăturilor, miştourilor.
01 Noiembrie 2009 la 5:59 pm
vino si TU
http://vot.21.e11.us
http://21.e11.us/in