Prima casă. Alte vise spulberate.

Miercuri, 09 Septembrie 2009 | 21:45


În vara aceasta o nouă speranţă a aprins inimile multor tineri. Se numea programul Prima Casă. I-am văzut pe mulţi, prieteni, cunoştiinţe, făcându-şi planuri în vederea achiziţionării casei visate. Avansul era - potrivit reprezentanţilor oficiali - mic. Totuşi, de cele mai multe ori, el era reprezentat de economiile strânse cu greu din salarii mici.
 
Iată că acum, la două luni de la lansarea cu surle şi trâmbiţe, mulţi dintre tinerii care şi-au pus speranţele în programul guvernamental se văd în situaţia de a-şi pierde banii.
 
Aprobarea creditului de către bancă durează între 3-5 zile, dar acesta este doar începutul. Garanţia trebuie aprobată de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Cele 5 zile promise de FNG pentru analiza dosarului se transformă în săptămâni de aşteptare… Cei care un semnat un antecontract de vânzare-cumpărare riscă să fie păgubiţi cu mii de euro pentru că dosarul nu a fost aprobat la timp…
 
Nici vizita premierului Boc la sfârşitul lunii august, urmată de promisiunea găsirii unor soluţii pentru accelerarea aprobării dosarelor, nici protestele de pe holurile sediului Fondului de Garantare, nu au avut niciun rezultat.
 
Astă seară am primit încă un mail de la unul dintre aceşti tineri. Îmi spunea că renunţă… Astazi am fost la banca, probabil pentru ultima data. Pentru mine visul s-a incheiat. Nu mai am cum sa finalizez dosarul in timpul specificat in precontract. Iar proprietarii nu mai vor sa astepte si ii inteleg. Asteapta de 2 luni si in acest moment nu le pot garanta nici macar ca am aprobarea FNG.
 
Este revoltător ce se întâmplă! Iată strigătul de disperare al acestei tinere: …Dar este prima data cand iau atitudine. Am fost la Protectia Consumatorului sa depun o reclamatie, sa stiu cine este vinovat pentru aceasta situatie. Am fost sfatuita sa cer in scris explicatii de la banca si abia dupa aceea sa ma adresez din nou la ANPC. Am depus o sesizare la sediul bancii si astept raspuns pentru a putea merge mai departe. Nu mai pot accepta scuza “Traim in Romania” ca pe o fatalitate. Vreau sa-mi apar drepturile de cetatean roman care nu accepta sa fie pacalit de stat si de reprezentantii sai.
 

Nu aş vrea să se creadă că sunt împotriva unui asemenea program. Şi nici nu mă opun doar pentru că am altă culoare politică. Spun doar că e nedrept să dai speranţe pentru ca apoi totul să se termine într-o bătaie de joc.


15 Raspunsuri to “Prima casă. Alte vise spulberate.”


  1. Mirela A spus:

    O solutie este ca, la semnarea antecontractului, sa isi ia o marja de siguranta, sa puna un termen de 3 luni eventual si cu posibilitate de prelungire fara penalitati. Asta inseamna insa ca nu vor mai prinde neaparat “ocaziile”, adica pe acei proprietari care vand la urgenta si cer, poate, un pret mai mic decat cel al pietii de acum. Dar nici nu vor mai risca sa piarda avansul dat. Pe de alta parte, nici proprietarii care nu se grabesc (cum ar fi cazul nostru) nu ar accepta un avans foarte mic (gen 2-5.000 euro), asa cum isi doresc foarte multi. Dar, sa fim sinceri, nici in alte tari nu iti poti cumpara un apartament fara sa ai deja stransi niste bani initial. Vorbind din perspectiva proprietarului, eu sunt socata de telefoanele pe care le primesc de la oameni care imi cer(!) sa scad preturile la jumatate si sa le vand chiar cu avans de 1-2 mii euro. Cei care si-au imaginat ca prima casa si criza ii vor ajuta sa isi ia case pe nimic, poate ca merita un wake up call…o trezire la realitate. Desigur, nu spun ca e cazul celor doi tineri din exemplele prezentate. Dar daca cititi anunturile de cumparare apartamente de pe site-urile specializate, veti vedea acolo ca unii oameni (destul de multi!!!) nu au deloc perceptia realitatii. Si, fara sa minimizez problemele prezentate in articolul dumneavoastra, am considerat ca ar fi util de vorbit si din cealalta perspectiva, a vanzatorului. Sper ca nu am ofensat pe nimeni, caci nu asta a fost intentia mea.


  2. maca A spus:

    O idee ceausista ca a asta nu poate fi aplicata intr-o economie de piata. Statul nu-si propune(chiar daca are resurse) sa intervina pe piata imobiliara, pretul fiind reglat de cerere/oferta. Pe scurt, Boculetz a dorit sa-si sustina clientela politica, marii dezvoltaori imobiliari, afectati de prabusirea pietei.
    Boculetz crede ca mai gandim ca pe vremea lu nenea impuscatu’, o locuinta, familie, o slujba si gata e multumit omul. Aia se purta pe vremea lu’ nea Nicu. Acum comunismul a evoluat, tovarase Boc.


  3. Daniel Mălăelea A spus:

    V-am trimis prin e-mail cateva propuneri de amendamente la proiectul de lege a educatiei nationale. Va urez succes!


  4. zara ovidiu A spus:

    http://zaraovidiu.blogspot.com/2009/09/bt-pleaca-putin-la-moscova.html


  5. Diana Tusa A spus:

    Mirela,
    in afara de solutiile punctuale, de la caz la caz, problema e ca programul nu functioneaza in realitate.
    maca,
    ideea e buna, aplicarea se doveste a fi un dezastru
    daniel malaelea,
    multumesc mult! sa fie! va tin la curent cu adoptarea lor


  6. octaaa A spus:

    Pai de-abea acum se observa ca PRima Casa e o mare tampenie?
    De fapt e o campanie de publicitate electorala in mare parte. In rest, nimic serios. Ba mai rau…daca ar fi serios…ar fi si foarte daunator pe termen lung.

    http://octaraduro.wordpress.com/2009/07/07/prima-casa/

    Ce scrie aici, scriam inca din luna iunie, pe forumul ziarului Ziua. Imi mentin si acum parerea.


  7. Radu Tanasescu A spus:

    Pai e si normal sa se intample asa, ca de obicei oamenii care se ocupa de acest proiect sunt niste bugetari obositi care nu mai iau sporuri demult si au salariul redus.

    Nimanui nu-i place sa se agite farte tare in situatia in care are un salariu mizer, chiar daca sa zicem ca unii ar fi anticipat situatia, neprimind un ordin expres n-au facut nimic. Cam asa e la noi, angajatii mici nu stiu decat sa gaseasca scuze si piedici, pentru ca timpu trece si leafa de-abia merge.

    Initiativa in aceasta situatie n-are cum sa vina de la ei, ar trebui sa vina de la superiorii lor, poblema e ca superiorii lor, desi iau de multe ori niste salarii maricele, sunt pusi acolo pe pile si nu pe competenta si chiar daca ar fi castigat pozitia corect, si-au mentinut-o multumind si ei la rand superiorii lor sau nederanjand pe altii.

    Ideea e ca a fi competent nu te ajuta cu nimic sa avansezi in sistemul bugetar, daca ai de gand sa muncesti mai bine nu te angajezi la stat.

    Dar ce legatura are asta cu prima casa? Pai are ce-a mai mare legatura, guvernul a dat o lege, buna rea cum e, trebuie pusa in aplicare. Nimeni n-a incercat sa estimeze un numar de dosare, nimeni nu si-a pus problema daca aceste dosar pot fi solutionate si chiar daca sa zicem ca unii si-au dat seama ca va fi o problema, cine trebuia sa o faca nu a alocat mai multe resurse acestui proiect.

    In afara de furturile de la buget pe autostrazi care nu exista, scene de zeci de mii de euro si tot felul de alte moduri ridicole in care se cheltuieste ce-a mai mare parte din bugetul Romaniei, incompetenta bugtarilor e a doua mare problema a Romaniei, si nu e vina bugetarilor in sine ci a faptului ca la stat avansezi pe pile si oricum ai un salariu mic, asa ca daca esti bun de ceva, lucezi in sectorul privat.


  8. Radu Tanasescu A spus:

    @ maca

    Ba eu zic ca exact asta multumeste omul, o casa, si un job. Nici eu nu sunt de-acord cu “prima casa” dar electoratul asta vrea, cu totii spun acum “Era rau pe vremea comunismului, dar macar atunci puteai sa-ti iei o casa!”.


  9. maca A spus:

    @all
    Statul de drept raspunde doar in limitele legii pt drepturile cetatenilor sai. Orice alta interventie a statului in afara cadrului constitutional poate duce la dezechilibru institutional cu prejudicii importante pt categorii sociale mari. Daca aceasta stare este si legalizata, ea va tinede sa se accentueze, sa se generalizeze, finalul inevitabil -> moartea statului de drept -> DICTATURA.


  10. Radu Tanasescu A spus:

    La noi nu se mai cheama dictatura, se cheama smecherie, esti smecher, faci ce vrei, indiferent de legalitate sau moralitate, si nici nu trebuie sa raspunzi nimanui pentru ce faci.

    Exemple avem peste tot, majoritatea ministrilor fura si majoritatea fostilor ministri au furat, pana acum am demis-o pe Ritzi si ne chinuim cu Udrea ca vrem sa-l lovim pe Base. Altceva nu se intampla… aaa, mai e Nemirschi dar nici el n-o sa pateasca mare lucru, si chiar daca o sa pateasca, pe Nastase sau pe Basescu n-o sa-i vezi niciodata in puscarie, oricat ne agitam noi cu statul de drept, Romania e o tara pentru smecheri, asa a fost de la revolutie incoace si daca nu se intampla nimic revolutionar in politica romaneasca asa va si fi de-acum in colo.

    E vorba de, scuzati-mi expresia, cine are ouale mai mari, n-are legatura cu statul de drept, cu separarea puterilor in stat sau cu constitutia.


  11. cristu A spus:

    @Radu Tanasescu:aveti mare dreptate. eu numit regimul politic post-revolutionar “dictatura smecheriei”. nu vad nicio rezolvare. poate c-ar trebui biocotati politicienii. sa nu mai fie dati nici macar la tv. sa li se interzica chiar & accesul in Casa Lor,adica a Poporului. nu stiu,sa fie alungati din tara. de 20 de ani isi bat joc de noi. cred ca le-ajunge & ne-ajunge. gata!


  12. maca A spus:

    @cristu
    A-ti fost prin concediu ?
    Un dictator se caracterizeaza prin lipsa smecheriei adica a inteligentei. Dictatorul va uza de forta bruta in detrimentul intelectului.


  13. IulianBudoi A spus:

    Dupa ce m-am uitat prima oara pe programul Prima Casa mi-am sfatuit prietenii care vroiau sa isi cumpere astfel o casa sa incerce mai bine sa ia un credit pe canalele obisnuite. Doi au ascultat si acum au casa. Una, care imi e si colega, nu. Inca mai asteapta toate aprobarile… Din pacate, ceea ce am citit aici este real.


  14. dracu A spus:

    programul “prima casa” e o mare idiotenie, care nu rezolva nimic. incearca sa faciliteze unor oameni care nu castiga suficient obtinerea unei datorii pe viata. practic, le da o mana de ajutor sa-si puna latzul de gat.

    o solutie ar fi pur si simplu constructia de catre stat a unor locuinte sociale, care sa fie inchiriate catre cei cu venituri mici contra unui pret modic, si FARA posibilitatea de a le cumpara.

    stii cat ar costa asa ceva? niste locuinte ieftine, sociale? se pot face cu 20.000E / bucata fara nici o problema. cu profitul inclus in astia 20.000E.

    in loc sa dam judecatorilor zeci de milioane de euro in plus, mai bine facem asta.
    cu 30 mil euro faci 1.500 apartamente.


  15. Ionut A spus:

    Deci nu vad decat comentarii aiurea , si nu la obiect privind prima casa , cum era cand era daca era ,ce faceam cand eram si daca eram , se pare ca tot romanu se pricepe la vorbit , la facut mai putin , sincer m-ar ajuta cineva care vorbeste obiectiv si la subiect , am prieteni carora s-a acordat acest credit prima casa si sincer daca nu era acest credit nu prea puteau sa isi achizitioneze o locuinta , am si eu depus dosaru la fondu de garantare si astept raspunsu si sincer singuru lucru care m-ar ajuta e un link care sa imi arate lista respectiva daca l-a aprobat sau nu , si nu palavarageala asta aiurea de catelusi , suntem cu totii constienti in ce tara traim , asta este noi o facem asa , asa conducatori asa oameni , am vazut f multi oameni pusi in anumite functii cum isi schimbau automat comportamentul si prioritatile , asa ca daca n-ai fost pus in situatia asta care zic eu nu vorbi aiurea . Toti suntem nemultumiti inclusiv eu , dar acest program asa cum este el si cum s-a desfasurat el greoi a dat totusi posibilitatea unori tineri sa achizitioneze o locuinta , lucru care este de apreciat .


Lasă un mesaj






Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă




Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.