Pachetul de legi asupra căruia Executivul îşi va asuma răspunderea a ajuns astăzi la Parlament.
Îmi permit să vă ofer prima curiozitate conţinută într-una dintre legi: în cuprinsul Proiectulului de Lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, la capitolul IV, iniţiatorii au strecurat măsurile privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale. Adică, integral şi ad litteram, toate prevederile Proiectului de Lege pentru reglementarea sistemului de cumul al pensiilor cu veniturile salariale, iniţiat de către acelaşi guvern prin OUG, declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională…
Cum UDMR a declarat că nu va semna deocamdată pentru o moţiune de cenzură, nu-mi rămâne decât să fac ce fac şi ceilalţi colegi de-ai mei: în timp de trei zile să încercăm să amendăm proiectele (aici, aici şi aici) concepute de guvern după luni bune de chin. Dacă alianţa PSD plus PD-L îşi va însuşi aceste amendamente , asta este altă poveste…
P.S.: mărturiesc că un pic de ajutor nu mi-ar strica ![]()



07 Septembrie 2009 la 9:11 pm
Surpriza a fost, si nu prea, pentru unii dintre noi, cei afectati direct de măsurile privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, masuri care, asa cum ati scris, sunt ASCUNSE in textul respectiv. Comentariile mele, recunosc, absolut subiective le-am transmis pe adresa de contact a PNL. si imi vine foarte greu sa ma repet fara sa ma enervez pe marsavia unuia care acum incearca sa insele cetateni care au doar vina ca s-au nascut in ROMANIA condusa azi de basescu si boc. Cei doi gandesc la nivelul pregatirii pe care o au si ii urasc pe cei care au si cu o zi mai multa scoala: magistrati,profesori universitari, ofiteri cu inalta pregatire, piloti, etc.
Am studii juridice dar nu este timp pentru a analiza amanuntit cele trei proiecte de legi, asta ar fi treaba unor colective mai numeroase, dar am sa va fac o sugestie: PNL, prin reprezentantii sai, sa dea dovada de perseverenta si sa pregatiti atacarea la curtea constitutionala a masurilor privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, si eventual si a altor masuri care produc efecte imediate, pentru a putea fi analizate serios. Poate din decembrie vom avea alt presedinte si a tunci sigur si un alt guvern.
Nu sunt membru PNL, dar sigur PNL a castigat un vot in plus din acest moment.
Cu mult respect,
Dumitru
Cluj Napoca 2009
07 Septembrie 2009 la 9:14 pm
restul e cancan…
07 Septembrie 2009 la 9:22 pm
Cand eram eu student, circula o intamplare: la un examen considerat cuiul anului, un student nu invatase decat biletul cu nr.13. Omul intra in examen, mizand pe faptul ca ceilalti 4 colegi din sala nu au extras biletul nr.13, trage un bilet, se uita la el si il arunca inapoi spunand : “Domn’ profesor, am tras biletul 13 si mie cifra asta imi poarta ghinion; va rog oferiti-mi sansa sa mai trag unul”. Profesorul, care era un zbir ii raspunde: ” Draguta, acilea nu suntem la loto. 13 ai tras, 13 ramane si ii ofera personal singurul bilet pe care studentul il stia pe de rost” . Urmarea: nota 9, studentul nedand totul din el in timpul examinarii, pentru a nu bate la ochi.
Sperand ca nu am plictisit cu istorioara mea, cred ca pentru PNL, singura sansa e biletelul cu nr.13, pe care scrie : Curtea Constitutionala!
“Succesuri!”
07 Septembrie 2009 la 10:05 pm
@ Diana Tuşa
Pentru proiectul pentru educaţie. Există…
Art. 23 - Sprijinul acordat de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă
(1) Statul sprijină dreptul la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând
echivalentul în lei a 500 EURO, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca
Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea
acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat
prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2) Suma se depune într-un cont de depozit, numit în continuare cont pentru educaţie
permanentă, deschis la trezoreria statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti,
de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de
naştere.
(3) Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul prevăzut la alin.(2) un procent de
până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot
depune sume în acest cont.
(4) Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin.(2) se plăteşte dobândă anual la o rată a
dobânzi stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de
depozit constituite la trezoreria statului se asigură de la bugetul de stat din bugetul
Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale.
(5) Copilul titular este singura persoană care poate retrage sume din contul pentru educaţie
permanentă, începând cu vârsta de 14 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor,
tutorelui sau reprezentantului legal. Sumele se utilizează pentru achiziţia de tehnică de calcul,
programe de calculator, fond documentar, precum şi pentru finanţarea studiilor copilului
titular.
(6) Retragerea sumelor în alte condiţii decât cele prevăzute la alin.(4) şi/sau utilizarea acestora
în alt scop decât cel stabilit de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 1 an.
PROBLEME:
1. Aparent se blochează banii guvernului într-un moment în care criza îndeamnă să privim la fiecare leu.
Să spunem că se depune 500 de euro (rotund, 20 mil. ROL, 2.000 RON) pentru fiecare copil născut în anul 2010. Statistica spune că se nasc anul ceva mai mult de 200.000 de noi născuţi vii, asta înseamnă 100.000.000 milioane de euro făcute cadou băncilor la care se deschide creditul.
Am spus aparent pentru că articolul 4 (abia acolo şi colateral) specifică faptul că acest cont este deschis nu la o bancă comercială, ci la Trezorerie… ceea ce mă face să mă gândesc că de fapt se gândeşte o deturnare de fonduri. Se iau aceşti bani de la Ministerul Muncii şi se duc pe orice altceva odată ajunşi în Trezorerie. Domnul Boc spune că se adună, cu dobândă, “o sumă frumuşică”, dar dobânda nu este una comercială ci una stabilită de Ministrul Finanţelor. Nu ştiu dacă îmi poate cineva spune de ce ministrul finanţelor ar avea interes să stabilească o dobândă cât mai mare şi nu una cât mai mică, chiar şi zero, din moment ce nu are absolut nici un interes din mărirea dobânzii şi nici nu-l împinge nimeni de la spate? Părerea mea este că dobânda ar trebui să fie egală cu dobânda de referinţă stabilită de BNR, sau măcar atât.
2. Aceşti bani sunt “blocaţi” pentru minimum 14 ani. Astfel, luând în considerare această vârstă minimă (care dă o sumă minimă) după primii 14 ani Guvernul va avea tot timpul “blocaţi” un miliard şi jumătate în bănci pe această acţiune. Iată, o sumă destul de mare smulsă de la Ministerul Muncii.
3. Se permite un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii depus în acest cont… cu toate acestea nu este prea clar cine anume hotărăşte ce se întâmplă cu banii. Pe de o parte singurul care poate face retragerea este copilul, pe de altă parte el este minor şi nu poate hotărî ce face cu banii, nu poate alege o instituţie de învăţământ, nu-şi poate determina evoluţia ulterioară a studiilor.
4. Statistica spune că din cei peste 200 de mii de copii vii născuţi în fiecare an, 2,5 mii mor sub un an de viaţă. Până să ajungă să extragă banii daţi de guvern, probabil că mai mor câteva mii. Ce se întâmplă cu aceşti bani, având în vedere că ei conţin şi acei 2% din impozitul pe salarii depus de părinte?
5. Mai există şi nişte chestiuni neclare, cum este de exemplu… (6) Retragerea sumelor în alte condiţii decât cele prevăzute la alin.(4) şi/sau utilizarea, ori alin. 4 nu vorbeşte despre retragerea sumelor ci despre dobândă…
07 Septembrie 2009 la 10:18 pm
@ Diana Tuşa
Pentru proiectul pentru educaţie.
Art. 14 - Autonomia universitară
Autonomia universitară este garantată de Constituţia României.
Ce face acest articol, o informare relativ la ce conţine Constituţia României? Ar fi trebuit probabil să scrie că Autonomia universitară este garantată de către statul român.
07 Septembrie 2009 la 10:24 pm
Poate că ar trebui ca fiecare parlamentar PNL să ia câte 30 de articole… Am adormit deja şi nu am ajuns decât la art. 30.
07 Septembrie 2009 la 10:50 pm
@bibliotecaru
tu nu ai casa, masa…nevasta, copil?
sau esti angajat sa scrii pe aici pagini intregi?
07 Septembrie 2009 la 11:29 pm
Este adevarat ca sunt foarte multe pagini. Codul Educatiei este prea incarcat. Contine si prevederi care nu-si aveau locul in aceasta lege. I-am transmis Alinei mai multe propuneri de amendamente. Maine si poimaine sper sa am timp sa mai gasesc si alte prevederi care ar trebui modificate. Va ajutam, pentru ca astfel ne ajutam de fapt pe noi, cei de la catedra.
07 Septembrie 2009 la 11:30 pm
@ zoro
Nu am nimic, nici măcar un angajament, sunt sărac lipit pământului, un Iov modern… Este un păcat?
08 Septembrie 2009 la 12:18 am
Poate e pe acolo o lege la pachet prin care guvernul poate legifera direct, fara acordul parlamentului, fara nici o dezbatere. Nu m-ar mira deloc.
08 Septembrie 2009 la 8:09 am
@ maca
Dacă ar fi aşa, ar încălca Constituţia… deşi ce nu încalcă Constituţia în ziua de astăzi, doar nu sunt pedepse pentru asta, nu-i aşa?
08 Septembrie 2009 la 8:21 am
Diana,
Pe scurt, doua probleme ce ar trebui amendate, astfel:
1. In legea salarizarii unitare, la art. 49 (pct 41), art 49 (pct 15) si 50, se recunoaste de catre legiuitor existenta unor sporuri reglementate prin legea 188/1999, sporuri care nu au fost NICIODATA acordate ( nu se prevedea vreun cuantum).
Problema este ca sunt mii sau zeci de mii de functionari care le-au castigat in instante ( de aici si prevederile art 50), mai ales in tara, iar cei din Bucuresti nu au avut aceasta sansa, Curtea de Apel Bucuresti stabilind o cutuma in a respinge astfel de solicitari.
Cum este posibil ca printr-o prevedere DISCRIMINATORIE sa se statueze faptul ca cei ce au luat ( din 2004 pana azi), sa ramana luat, iar cei ce nu au luat sa ramana asa.
Cred ca ar trebui facuta o mentiune cu privire la modalitatea in care aceste drepturi vor fi acordate TUTUROR functionarilor publici, intrucat ele au existat in toata perioada, fiind abrogate tocmai acum (exista precedentul primelor de vacanta);
2. In legea privind restructurarile,etc., la capitolul privitor la cumul pensiei cu salariul, exista cel putin o prevedere care “se bate cap in cap ” cu alta.
Mai exact, este vorba de art. 18, corobotar cu art. 26.
pai daca in 90 de zile MMFPS trebuie sa emita norme in aplicarea capitolului respectiv. cum ramane cu termenul de 15 zile in care impricinatii trebuie sa opteze??
Multumesc frumos pt intelegere si scuzele mele pentru eventualul deranj provocat!
Cu stima,
Costi
08 Septembrie 2009 la 9:04 am
Diana Tusa ..Buna dimineata …
Ai dreptate ..deci nu se pot studia pachetele de legi in 3 zile ..Motiunea de cenzura nu e posibila deocamdata ..Era absurd ca PNL sa creada ca UDMR sa semna motiunea in conditiile in care UDMR are un membru marcant consilier la Cotroceni …Deci PSD iar a avut dreptate lasand in variantele sale UDMR ul in afara unei aliante la guvernare .
Consilierul UDMR de la Cotroceni va directiona impreuna cu UDMR voturile maghiarilor catre Traian Basescu si promisiunile acestuia …Daca la Cotroceni era un tanar sau mai matur maghiar pregatit dar fara sa fi avut vreo functie inalta in UDMR orice speculatie ar fi fost inutile …in aceasta varianta de consilier actuala orice speculatie e posibila …
Deci ….se vor face ceva amendamente ..dar forma finala si definitiva a legilor care vor trece poate fi atacata la Curtea Constitutionala pe anumite prevederi,articole …
nu sant jurist dar stiu ca orice divergenta intre articole ale aceleasi legi poate face legea caduca ..cautati divergentele …desi nici aceasta varianta nici amendamentele nu vor face legile mai complete si mai bune …
Apropos de cei 500 euro pentru fiecare copil , cei 2% bagati in contul copilului de catre parinti …vor impune o agentie ,fond de administrare ,cu un aparat de functionari ..de la inalt nivel pana jos in teritorii….
Deci desfiintam agentii si facem altele la loc ..Dar ce se intampla cu banii copiilor pana la 14 ani …ce se intampla cu banii copiilor decedati in acest interval ….
Guvernul prin aceasta masura se face ca da dar practic misca bani europeni sau interni intr-un fond administrat tot de stat dar liber si mobil in orice directie doreste guvernul ..500 euro ..dar mai sunt si cei 2% ai parintilor
De la intrarea legii in vigoare agentia ,fondul de educatie etc va aduna bani de la parinti care nu vor putea intreba de acesti bani decat dupa 14 ani …
Deci nu masuri pentru educatie ci masuri contra crizei …In 14 ani cine stie unde vor fi multi din PDL sau Basescu ?
Probabil am fost confuz …dar mi-am asternut gandurile si ideile asa cum se insiruiau in logica cuvintelor cheie si a frazei nu si a temei …
Biblio poate sa corecteze erorile sau sa puna ideile intr-o anumita ordine si coerenta …evident cu bunavointa si profesionalismul sau …
O zi buna la toti
08 Septembrie 2009 la 9:05 am
Nu mai postez erata privind greselile strecurate in text..scuze…din cauza vitezei
08 Septembrie 2009 la 9:17 am
@Bibliotecarul
Arata-mi unul pedepsit pt asta.
08 Septembrie 2009 la 12:01 pm
@ maca
Emil Constantinescu, a fost pedepsit prin imposibilitatea de a mai candida fără riscul de a fi linşat sau stropit cu cisterne de cerneală. Credeţi domnia voastră că domnul Constantinescu a putut dormi în noaptea aceea când cu cerneală aruncată pe faţa domniei sale, credeţi că nu şi-a dat seama că omul politic are o putere aparentă, dar de fapt este extrem de vulnerabil…? Domnia sa nu era atunci într-o baie de mulţime, nu era nici măcar într-o situaţie de aglomerare, mergea pur şi simplu pe stradă. Poate că oamenii politici pot fenta legile, Constituţia, principiile, dar nu pot fenta la infinit poporul. Astăzi clasa politică face socotelile voturilor celor 20% fără să se gândească că cei 80% pot mâine iniţia încă o revoluţie cu scurte procese militare, cum s-a mai întâmplat în istoria recentă. Credeţi că este foarte greu astăzi să se găsească dovezi de subminare, de genocid…
Pedepsele sunt rare, este adevărat, dar când se aplică… sunt neiertătoare.
08 Septembrie 2009 la 1:01 pm
@Bibliotecarul
70%, 30% mai merg inca la vot. :d La problema asta ma gandeam si eu. Sti ce mi-a raspuns un membru PNL cand am pus problema? Nu votezi deci nu contezi. Mai gresit nu se poate. Pt ca nu exista optiunea unui vot de blam.
08 Septembrie 2009 la 1:13 pm
@ maca
“Nu este nimic mai greşit” şi din alt motiv, politica nu reprezintă pe votant, ci pe cetăţeni, cu drept de vot sau fără drept de vot… Nu există deci posibilitatea formulării unor principii prin care politica să nu ţină seama de cetăţenii care nu ies la vot.
09 Septembrie 2009 la 9:33 am
Diana,
Inca o precizare, ca tot a “sanctionat” Colegiul legislativ forma acestor legi: UNDE SUNT SALARIILE celor de la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), ca ei au si acum cu 75% mai mult decat secretarul general din ministere???
Multumesc mult!
O zi excelenta,
Costi