OTV-izarea discursului politic

Sambată, 05 Septembrie 2009 | 22:26


Degradarea discursului public, comportamentul sub orice critică al unor reprezentanţi de seamă ai statului, promovarea circului politic în locul dezbaterilor raţionale cu argumente, aducerea în derizoriu a instituţiilor statului, toate acestea reprezintă, după părerea mea, doar dispreţ. Dispreţ faţă de noi toţi, de la simplul cetăţean chemat din 4 în 4 ani la vot sau din 5 în 5, mai nou, până a tinerii care cred că România mai poate fi încă o ţară normală asemeni celorlalte ţări europene.
 
Fac parte din clasa politică românească, însă mi-e ruşine că am asemenea colegi. Prefer să mă opresc aici cu comentariile. Totuşi, nu pot să nu-mi pun o singură întrebare: oare câţi români vor mai veni în noiembrie la vot după ce urmăresc filmuleţele de mai jos?
 
 


 


23 Raspunsuri to “OTV-izarea discursului politic”


  1. Bibliotecaru A spus:

    @ Diana Tuşa
    Mă bucur că aţi ajuns la concluzia cu “degradarea discursului public”. Sper deci că-mi veţi ierta şi pe viitor situaţiile în care am să vă semnalez că vă atacaţi neelegant colegii de clasă politică în speranţa obţinerii unui discurs public elegant şi cu mesaj eficientizat.


  2. zoro A spus:

    Doamne ce limbaj are acest “domn” Ioan Oltean.


  3. Mircea A spus:

    Diana, si chiar vrei sa ne convingi sa nu mai mergem la vot? :)


  4. cristu A spus:

    @Bibliotecaru:iata 2 exemple elocvente de calitate suerioara a politicii romanesti in p(r)osturile de mai sus. @Diana:trebuie sa revii la moderare.mai ales,acum,ca se-apropie campania electorala. bine c-am fost atent & n-am scris “erectorala”. @mihai geo gadea:nu-i frumos deloc ce-ai facut,chiar & pentr-o tara oribila,abjecta & criminala k a noastra.


  5. un cetatean neturmentat A spus:

    Diana, e chiar asa greu sa reintroduci moderarea? daca n-ai timp de blogul asta, renunta


  6. Marius Diaconescu A spus:

    Cine seamana se-aduna :)


  7. Radu Tanasescu A spus:

    Dupa cum am mai comentat si la alt articol, Romania e plina de ura, si ea se exploateaza de majoritatea oamenilor politici.

    Cu totii avem impresia ca stim ce-a facut politicianul x sau y (si aici ma refer doar la afaceri necurate gen dosarul flota sau termopanele lui Nastase) si alegem sa sustinem omul care ataca cel mai dur candidatul pe care il uram cel mai tare, de multe ori suntem atat de orbiti de ura incat nici nu ne mai uitam la omul pe care am ales sa-l votam, nerealizand ca e probabil la fel de corupt si e in egala masura demn de ura noastra.

    Ura permite si acest circ politic, ura permite oameni incompetenti sa castige admiratie si sustinere. Ar trebui ca toata lumea sa gandeasca putin mai la rece. Lucru pe care ii sfatuiesc sa faca si pe cei doi domni incapabili de a vorbi civilizat de mai sus.


  8. Bibliotecaru A spus:

    @ cristu
    Nu cred că este vorba despre calitatea politicii, cred că sunt oameni exasperaţi şi/sau orbiţi de politică. Credeţi că domnul geo este un domn de 60 de ani, de meserie profesor, care a petrecut 3/4 de viaţă citind? Etapele vieţii curg într-o ordine firească, iată de ce, când eşti tânăr, pare firesc să înjuri, să vorbeşti vulgar, să vorbeşti tare, să vorbeşti în contra-curentului general… este o modalitate de a ieşi în evidenţă cu mijloace facile. Politica românească este şi ea de grupa mică. Un politician ar putea ieşi în evidenţă prin erudiţie, prin parcimonia şi liniştea cuvântului care clădeşte, prin alocuţiunea genială… dar asta înseamnă maturitate. Politica a rămas la grupa mică, acolo unde întreaga raţiune se rezumă la cine are jucăriile mai scumpe şi mai multe, ori cine are acces la groapa cu nisip. Politica de astăzi este asemănătoare cu domnul Geo şi nu cu Dimitrie Gusti pe care îl citeşte (şi îl poceşte) domnul Geoană.


  9. Diana Tusa A spus:

    Bibliotecaru,
    nu stiu unde ai vazut tu vreun atac nenelegat de-al meu. nu am inslutat niciodata pe nimeni, nu m-am luat de viata personala a nimanui. nu cred ca o critica adusa unui reprezentant al vreunei autoritati publice reprezinta un atac neelegant
     
    zoro,
    no comment
     
    mircea,
    nu, mircea, parerea mea e ca absenteismul nu va face altceva decat sa perpetueze ceea ce se intampla astazi in romania. din nefericire insa aud din ce in ce mai multe persoane ca nu vor sa se mai prezinte la vot.
     
    cristu,
    de data asta gandim la fel
     
    un cetatean neturmentat,
    nu, nu introduc moderarea. e drept, vine o noua campanie electorala si prin urmare un nou val de baieti platiti sa mimeze opinia poporului. ca si pana acum o sa sterg comentariile suburbane.
     
    marius diaconescu,
    :D
     
    radu tanasescu,
    ai mare dreptate…


  10. Flory A spus:

    Eu vin la vot in noiembrie! Vreau sa votez petru Crin Antonescu!


  11. Bibliotecaru A spus:

    @ Diana Tuşa
    Eu făceam referire la viitor. :D

    Dar, dacă facem referire la trecut, vă reamintesc câteva situaţii legate de doamna ministru Andronescu pe care vi le-am semnalat deja. Eu nu vorbesc despre referiri la viaţa personală, asta deja este ceva foarte, foarte grav, nici nu mi-aş imagina că aţi putea face aşa ceva, eu vorbesc doar despre “discursul politic generalizat” care sună cam cu tonul pe care mi-a rămas în minte pe vremea când eram copil şi făceam o năzbâtie observată prompt de colegii mei de joacă… “Mamăăăăă, ce-ai făcut! Spuse, spuse, spuse…”

    Mi-ar plăcea ca oamenii politici să nu nu umble cu pâra între ei poporului, mi-ar plăcea ca discuţiile politice să aibă la bază implementări doctrinare. Vă amintiţi când aţi dus ultima dată o discuţie în contradictoriu cu un adversar politic care să aibă fundament politica şi diferenţa de viziune politică şi nu discuţiile-acuzaţii cu care politicienii ne-au obişnuit? Ultima dezbatere publică adevărată pe teme politice (şi de scurtă durată) a fost cota unică vs impozitarea progresivă. De atunci au trecut ceva ani şi… nimic.


  12. un cetatean neturmentat A spus:

    @Diana
    “Va recomand sa nu urmati stilul de cariera politica al Ralucai Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea. Nu trebuie sa treceti prin patul nici unui sef daca vreti sa ajungeti in functii publice importante” (L Orban)
    so, cu dansul cum stai cu rusinea? sau asta nu intra la categoria “degradarea discursului public”?


  13. marian A spus:

    Cand a spus-o ‘Organ’ era prea tarziu pentru Diana.Ea deja ii facea patul dimineata lui Bogdan Olteanu


  14. Roxana Iordache A spus:

    Felicitări, Diana, pentru performanţa ta politică şi mediatică! Eşti elegantă şi eficientă. Dai dovadă de stăpânire de sine şi ai mereu replică. Îţi trebuie nervi tari când ai de-a face cu flaşnetele PD-L (cum a fost mârlanul de Andrei-nu-ştiu-cum, azi, la Antena 3). Am mai zis-o, ăştia nu sunt oameni, sunt mutanţi. Triumful fenomenului Piteşti. Tonul mârlăniei l-a dat Primul Mârlan al ţării.


  15. Roxana Iordache A spus:

    @un cetăţean neturmentat. Ludovic Orban a avut dreptate. Blamându-l, dv. propuneţi ca femeile respectabile să fie puse pe picior de egalitate cu femeile uşoare. Ceea ce nu-i corect decât în logica strâmbă a “corectitudinii politice” de genul celei pe care o promovaţi.


  16. Bibliotecaru A spus:

    Eu mă întreb de ce nu am reduce viaţa unui politician la politica pe care o face în relaţia cetăţean - “om politic”. Un om politic nu este un produs media decât în măsura în care media îl face un produs al său, un om politic reprezintă politica pe care o face, dincolo de asta este un om ca noi toţi, absolut normal, cu ambiţii, cu tulburări, cu bucurii şi dureri, cu suferinţe fizice şi psihice, un om care iubeşte şi urăşte, un om care crede în ceva sau se îndoieşte de ceva… Un nu-mi doresc oameni politici care sunt oameni perfecţi, îmi doresc oameni politici care sunt politicieni perfecţi. Dacă văd o poză cu un politician scobindu-se în nas, trec rapid peste ea pentru că nu mă interesează aşa ceva şi nu vreau să ştiu ce face un politician atunci când nu se ocupă cu politica, mă interesează însă enorm când un politician face politica sa prost sau incompetent sau rău-voitor sau prefăcut, pentru că politica lui mă afectează atât direct cât şi indirect, pe termen lung. Consider că nimeni dintre noi nu ar trebui să comenteze un politician în afara funcţiei sale, şi mai consider că trebuie să acordăm omul politic respectul funcţiei sale. Atunci când te adresezi politicos unui deputat, senator, ministru, preşedinte, de fapt te adresezi politicos românilor pe care îi reprezintă. Vorbind urât şi tendenţios cu acel deputat, practic jigneşti miile de români care l-au ales prin vot direct şi liber. Personal nu cred că am de ce să duc o luptă cu alţi cetăţeni, singura luptă normală este cea legată de idei, concepte, principii…


  17. un cetatean neturmentat A spus:

    @Roxana Iordache
    neavand nicio dovada in sensul “usurintei” celor trei, si d-voastra, ca si domnul Orban, aberati cu gratie. diferenta e ca domnul Orban a facut-o dintr-un populism altoit cu ura, pe cand domnia voastra sunteti doar o feminista guresa.
    mergand pe logica d-voastra bazata pe presupuneri, si eu as putea sa zic ca v-am vazut aseara tragand pe nas zahar pudra


  18. Radu Tanasescu A spus:

    In legatura cu voturile eu vad o solutie teoretica, poate chiar impractica:

    Oamenii nu vin la vot pentru ca nu sunt impresionati de candidati si / sau au o viata foarte grea si numai de vot nu le arde mai ales pentru ca stiu ca oricine iese situatia in Romania va fi la fel si dupa alegeri.

    Eu propun ca un candidat sa nu iasa presedinte fara, sa zicem, un minim de 20% din voturile a intregii populatii cu drept de vot, in alte cuvinte daca la vot se prezinta doar 20% si nu voteaza toti cu acelas om se reorganizeaza alegeri, iar toti candidatii la presedentie primesc o sanctiune (platesc impreuna reorganizarea alegerilor, etc.).

    In felul asta poate vor incerca si candidatii sa apeleze la cei 70 - 80% din oamenii din Romania scarbiti ce circul politic si de minciuni si propaganda si nu se vor mai baza pe circul electoral la care se uita o mare parte din cei 20 - 30% care vin la vot sau pe simtul civic al celor si mai putini.

    As fi de asemenea de-acord cu votul obligatoriu in situatia in care daca sa zicem peste 50% din voturi sunt neutre se reorganizeaza alegerile iar candidatii platesc din nou reorganizarea alegerilor.

    Cu cat este mai greu pentru un candidat sau pentru un partid sa castige alegerile, cu atat mai mult se va reforma clasa politica si vom avea o tara mai buna, mai ales daca insuccesul de a atrage voturi poate sa doara foarte tare.


  19. Bibliotecaru A spus:

    @ Radu Tanasescu
    Nu va lucra un asemenea sistem.
    Soluţia nu este o lege şi un sistem care să contracareze absenteismul, soluţia este o politică care să implice populaţia. Dacă aţi observat, absolut toţi politicienii au soluţii miraculoase care fac din criză o soluţie pentru prosperitate. Eu unul nu am auzit nici un om politic care să implice poporul în ceva. Poporul nu vine cu inima plină la vot dintr-un motiv simplu, de douăzeci de ani stă deoparte şi aşteaptă să-i fie bine, după cum politica i-a promis. Românii vin dintr-o perioadă cu o comandă pe sistem piramidal şi centralizat şi au fost “dresaţi” să facă ce spune şeful să facă, nimic mai mult. Românii aşteaptă deci ca cineva să-i nominalizeze cu o însărcinare: “Domnul Costică C. Pamfil! Trebuie să ia o găleată de var şi o bidinea pentru a vopsi copacii de pe partea stângă a aleii…”. Aşa au fost ei creaţi de sistemul socialist şi acum ei îşi denaturează şi această esenţă în condiţiile în care nimeni nu-i “învaţă” altceva. Poate să iasă toţi politicienii, pe rând sau în cor, să spună că acei copaci trebuiesc văruiţi, până însărcinarea nu este nominală şi există şi găleata cu var şi bidineaua, nimic nu se va întâmpla. Implicarea poporului în viaţa de zi cu zi a României este singura soluţie pe care o văd eu. Altfel, românii vor aştepta să crească autostrăzile pe mii de kilometri liniari, pătraţi sau cubici, bunăstarea să intre o dată cu postaşul care aduce pensia, sistemul de sănătate să scoale morţii din somnul lor… vor aştepta o minune promisă în campania electorală. Cu aşteptare nu se va face nimic, nici autostrăzi şi nici români fericiţi. Politica trebuie să vină astăzi să pună populaţia să muncească, nu prin silirea cetăţenilor, cum era o dată, ci prin oferirea mijloacelor de muncă. Revoluţia a venit fără ca cineva să se preocupe de popoul român, iar el nu şi-a însuşit modelul de înţelegere capitalist de unul singur pentru că nu poţi înţelege de la sine conceptul de liberă iniţiativă. Revoluţia a lăsat 21 de milioane de cetăţeni socialişti într-o libertate cu care ei nu aveau nimic de făcut pentru că nu ştiau să o folosească. Iată că astăzi aproape întreaga industrie este preluată de investitori străini, cea mai mare porte a economiei româneşti înseamnă comerţ, singura forţă motrice a economiei este consumul. Oricât de performantă ar fi politica, nu avem cum să trăim bine într-o asemenea situaţie. După 20 de ani, singurii care ştiu ce înseamnă noua societate românească, în care teoretic trăim, sunt cei care au trăit foarte mulţi ani în străinătate şi au reuşit să-i copieze pe ei. Dar cum pot aceşti 0,5% să schimbe 99,5%? Desigur că floarea va îngheţa şi primăvara nu va veni. Iată de ce românii trebuie implicaţi în afacerea României şi atunci ei se vor implica şi prin vot, în mod natural, fără nici o lege, fără nici o obligaţie, fără nimic special.


  20. Radu Tanasescu A spus:

    @ Bibliotecaru

    Acum ca veni vorba eu pesonal banuiesc ca revolutia a fost organizata de niste baieti destepti care s-au prins ca treaba cu comunismul e pe sfarsite, si daca ei nu pornesc o revolutie ca sa se puna in fata ca salvatori atunci altcineva o va face iar ei vor ramane pe dinafara.

    Era foarte clar pentru acei baieti destepti (mlti dintre ei politicieni prolifici in ziua de azi) ca dupa caderea comunismului si instaurarea democratiei si capitalismului se vor arata multe firme interesate sa achizitioneze obiective industriale si alte reurse ale Romaniei si era la fel de clar ca acele firme (sau corporatii) vor dori sa aduca acele obiective industriale in pragul falimentului ca sa le cumpere ieftin si vor plati spagi mari ca sa fie lasati sa faca asta linistiti si cu tot suportul statului Roman.

    Si asta au si facut, au impuscat dictatorul rapid dupa un proces fulger si-au trecut la treaba, nimeni n-a avut vre-un interes ca Romanii sa invete sa traiasca in capitalism sau ca industria Romaniei sa prospere (ceea ce ar fi putut sa faca linistita).

    Ar fi extrem de interesanta o investigatie amanuntita a revolutiei din 89, sunt sigur ca ar iesi la iveala lucruri care ar explica perfect tot ce s-a intamplat cu Romania in acesti 20 de ani si ar si dezvalui afaceri colosale despre care inca nu stim nimic.

    Cetatenii Romaniei aveau initial o prezenta mult mai mare la vot in anii care au urmat dupa revolutie, dar cu totii am simtit ca ceva nu e in regula, tara noastra a decazut din ce in ce mai tare, iar politicienii care n-au condus au dezamagit din ce in ce mai mult, asa ca prezenta la vot a scazut, simtul civic a disparut in conditiile in care institutiile statului Roman au decazut din ce in ce mai tare si n-au mai putut fi luate in serios.

    Drept urmare ne-a fost greu sa intelegem democratia si capitalismul, teoria lor fiind atat de departe de realitatea Romaniei, ne-am dorit cu totii sa fie altfel, si ne dorim in continuare (chiar daca nu o aratam) ca institutiile statului sa fie demne de respect si admiratie, inca vrem sa fim mandrii de tara noastra dar e greu, si nici un fel de informare si educare nu poate schimba asta, vom crede in teoria capitalista cand vom vedea ca c scrie in teorie se aplica si in practica, si numai oamenii care conduc Romania pot realiza acest lucru, dar inca mai e de vandut in tara, si nimeni nu-si doreste sa evoluam.


  21. Bibliotecaru A spus:

    @ Radu Tanasescu
    Nu neg că ceea ce spuneţi are un grad foarte mare de credibilitate. Problema este (pentru că este o problemă) că nu exista nici o altă alternativă viabilă. Dacă revoluţia unui stat centralizat se realizează, economia de piaţă şi capitalismul impune privatizarea. În condiţiile în care în România capitalul era disipat şi puţin, cum se puteau privatiza fabricile şi uzinele? Au cumpărat cei care aveau bani pentru asta, adică cei din exteriorul României, direct sau prin intermediari. Problema nu este însă persoana, naţionalitatea şi cetăţenia celui care a cumpărat ceva scos la privatizarea, nu este nici măcar îmbogăţirea intermediarului care nu are nici un aport real la privatizare, ci faptul că astfel de privatizări au condus la prăbuşirea producţiei agro-industriale româneşti, că a avut loc o externalizare rapidă a resurselor spre exteriorul României, atât resurse naturale cât şi financiare, sau că mulţi nu au cumpărat ce privatiza România decât pentru a lichida şi valorifica capitalul activ şi pasiv al intreprinderii. Astăzi România este o ţară care nu produce decât fiori pe şira spinării, secătuită de resursă naturală, cu datorii imense şi nici o posibilitate de a ieşi din situaţia asta. Suntem o ţară muribundă în groapa deficitului provocată de criză. Problema este că nimeni nu spune asta, toţi zugrăvesc încă un viitor luminat deşi şi orbii văd că aurul descris de politică este pirită, aurul proştilor. Cu cât vom înţelege că în mod real România este cu mult sub nivelul Somaliei sau Albaniei, cu atât mai rapid vom putea să ne regrupăm şi să ne folosim ce ne-a mai rămas din forţe pentru a pune ceva pe masă şi a supravieţui. Dacă acest lucru nu se întâmplă, alternativa este sumbră, România va fi o ţară muribundă, românii se vor împrăştia care-încotro, sărăcia lucie va fi suportată de un milion de oameni care nu vor putea pleca şi care vor fi sclavii celor care deţin poliţele împrumuturilor mari din aceşti 20 de ani.


  22. demeter A spus:

    @radu tanasescu
    investigatia despre culisele revolutiei (si post-revolutie), amanuntita, se afla in cartile editate si ras-editate, ale lui Stoenescu. Trebuie doar sa ai putina rabdare sa le citesti.


  23. Radu Tanasescu A spus:

    @ Bibliotecaru

    E adevarat… ca asta ar fi solutia.

    @ demeter

    Voi cauta respectivele carti, multumesc pentru indicatie.


Lasă un mesaj






Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă




Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.