Guvernul Boc: pentru câţiva mumă, pentru majoritatea ciumă! (episodul II)

Vineri, 04 Septembrie 2009 | 15:38


Urmând modelul directorul de la APIA de mărire a salariului doar pentru clienţii politici, premierul Emil Boc recidivează.
 
După ce a demonstrat că sistemul de învăţământ românesc produce şi profesori de drept constituţional care scriu acte normative perfect neconstituţionale, Emil Boc revine cu un nouă ordonanţă de urgenţă. De această dată, Emil Boc încalcă principiul egalităţii de şanse, creând discriminări în cadrul propriului aparat de lucru.
 
Astfel, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 94 din 29 august 2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, personalul Corpului de Control al Prim - Ministrului beneficiază în continuare de salarii de bază cu 50% mai mari decât cele prevăzute de lege.
 
Dincolo de discriminarea evidentă pe care o creează, Emil Boc dă un semnal clar către angajaţii Corpului de Control prin care pune egal între controalele făcute la comandă de aceştia şi compensaţia financiară oferită. Nu există nici o diferenţă între ceea ce induce această discriminare prin salarizare şi neconstituţionalul concept de „loialitate” închinată premierului prevăzut în Ordonanţa deja anulată prin verdictul Curţii Constituţionale.
 
Zero legalitate, zero solidaritate! Dar … să trăim bine!
 


9 Raspunsuri to “Guvernul Boc: pentru câţiva mumă, pentru majoritatea ciumă! (episodul II)”


  1. mara A spus:

    corb la corb, sa-si scoata ochii?
    cine i-o fi pus oare creionul in mana, de se razbuna acum pe intregul sistem de invatamant?
    rusine!


  2. Radu Tanasescu A spus:

    As minti daca m-as arata surprins…

    Din pacate de Boc prea devreme nu putem scapa.


  3. Bibliotecaru A spus:

    La început a fost ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.3 din 11 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

    http
    www
    legestart.ro/Ordonanta-de-urgenta-nr-3-din-2009-%28MzI0Nzcx%29.htm

    În acea ordonanţă exista acel 50% “în plus”. Justificarea ordonanţei?

    http
    www
    cdep.ro/proiecte/2009/000/90/8/em98.pdf

    Parlamentul adoptă respectiva lege cu o majoritate liniştitoare pentru=177, contra=51, abţineri=1, nu au votat=1 (prezenţi=230)

    Legea de aprobare a ordonanţei ajunge la CCR, pentru un motiv formal, nu semnează doi miniştrii ordonanţa…

    http
    www
    legestart.ro/Decizie-nr-1039-din-2009-%28MzM3NDQy%29.htm

    Guvernul revine cu o altă ordonanţă, la fel ca şi prima, corijând neconstituţionalitatea primei legi. Iată expunerea de motive…

    http
    www
    cdep.ro/proiecte/2009/300/70/6/em376.pdf

    Între timp ordonanţa de urgenţă 3 a fost modificată şi de… ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.17 din 4 martie 2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului

    http
    www
    cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=95960

    În concluzie, lucrurile nu sunt tocmai noi şi nici simple. Mai mult, această majorare de 50% a trecut deja prin parlament, parlamentul s-a exprimat cu o largă majoritate.

    Trebuie să spun că PNL a votat majoritar împotriva OUG 3/2009, adică 32/2. Cei din PNL care au fost de acord cu această ordonanţă de urgenţă sunt, pentru mine, necunoscuţi: Florin ŢURCANU şi Horia CRISTIAN. Tare aş fi curios să ştiu de ce domniile lor au votat altfel decât colegii lor de la PNL? Iată de ce este important un blog al parlamentarilor, pentru a putea cere lămuriri.


  4. Bibliotecaru A spus:

    Nici un răspuns… sunt dezamăgit!


  5. razvan avramescu A spus:

    mult prea previzibil


  6. Diana Tusa A spus:

    Biliotecaru,
    nu stiu de ce cei doi colegi au votat asa. fiecare e liber sa voteze potrivit propriei constiinte.


  7. Bibliotecaru A spus:

    @ Diana Tusa
    :)
    Excelent răspuns!
    :)
    Eu întrebam de fapt dacă nu cumva mărirea asta cu 50% a trecut deja prin parlament… în timp ce ceea ce spuneţi domnia voastră mai sus, în post, lasă să se înţeleagă că mărirea numai ce a fost dată.
    :)
    Dar oricum răspunsul a fost genial… mi-a plăcut…
    :)


  8. Diana Tusa A spus:

    Bibliotecaru,
    m+ai intrebat de ce cei doi deputati au votat asa. ti+am raspuns. daca tu consideri raspunsul excelent, eu nu am nimic impotriva. mai ales la ora asta :(


  9. Bibliotecaru A spus:

    @ Diana Tuşa
    NU trebuie să vă încruntaţi pentru atâta lucru. Aş fi nefericit să ştiu că v-aţi încruntat din cauza mea.


Lasă un mesaj






Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă




Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.