Întâi la alţii…

Joi, 03 Septembrie 2009 | 7:54


Am văzut cum ieri Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului, a cerut renegocierea contractelor de cazare a senatorilor în Bucureşti, cu scopul reducerii tarifelor celor trei hoteluri la care aceştia sunt cazaţi.
 
Pe fond, poate i-aş da dreptate. E vorba de sume mari de bani, bani care ar putea fi cheltuiţi altfel. Însă Mircea Geoană e aceeaşi persoană care se plimbă în lungul şi latul ţării pe banii publici, nu pentru a-şi îndeplini atribuţiile ce-i revin potrivit funcţiei deţinute, ci pur şi simplu pentru a-şi face campanie electorală. Drept urmare, înainte de a se uita în curtea altora, cred că ar trebui să îşi facă curăţenie în propria curte. Asta ca să ne convingă că bunele sale intenţii în privinţa gestionării banului public nu au nimic în comun cu cei 25.000 E pe care trebuia să-i primească fiecare român care se întoarcea în ţară…
 


5 Raspunsuri to “Întâi la alţii…”


  1. zoro A spus:

    nu peste mult timp o sa vina vremea cand o sa ofere 50.000 de euro romanului care se va intoarce la vatra si nu se va mai intoarce nimeni. ba chiar….sunt in stare sa te amendeze la un moment dat ca….deh…nu vi in romanica si nu platesti taxe si impozite.


  2. Bibliotecaru A spus:

    @ Diana Tuşa

    Am şi eu o întrebare, cum ar putea şeful Senatului să nu meargă în ţară în campanie electorală pe banii publici?

    Să presupunem că domnul preşedinte Traian Băsescu spune aşa… Atunci când conduc o maşină, iau un Logan de la SPP şi merg cu el. Fac acest lucru pentru a promova marca Logan… Întrebarea este… cele două maşini ale SPP care îl însoţesc pe preşedinte, ce marcă au?

    Înţeleg, domnul Geoană ar putea să meargă cu maşina personală, cu benzina sa, el la volanul maşinii… dar cei de la SPP, care trebuiesc să-l însoţească, ei ce fac? Ar trebui să plătească Mircea Geoană şi transportul lor? Sau ar trebui să le dea, pe semnătură, voie să stea acasă în timp ce el merge prin ţară?

    Poate că totuşi ar trebui să desfiinţăm SPP-ul, poate ar trebui ca parlamentarii să nu mai primească maşină, să nu mai primească şofer, să nu mai primească diurne, să nu mai aibă telefon de serviciu, să nu mai aibă cazare asigurată, să aibă un salariu ca noi toţi şi atât, nu ar mai exista nici o problemă aşa… Ce spuneţi?

    Dacă propuneţi o asemenea iniţiativă legislativă, eu unul vă susţin cât pot şi sunt sigur că vor fi milioane de oameni simpli care vă vor susţine. Până atunci, cred că este cel puţin ciudat să vorbim despre un astfel de subiect. Nu spun că nu este important, nu spun că nu este util să aflăm astfel de lucruri, dar nu văd nici o finalitate.


  3. zoro A spus:

    ha ha …ce banc ai spus. chiar sunt curios cine ar mai propune si asta.nu au renuntzat ei la banii de chirie..daca mai renuntza si la masina, benzina si shofer…ajung muritori de rand ca si noi.(exceptand salariile si influentzele)


  4. Radu Tanasescu A spus:

    Cred ca in acest moment trebuie sa o luam intai cu cine se poate.

    Eu l-as lasa pe domnul Geoana sa taie cate cheltuieli vrea, in primul rand ajuta la buget, iar in al doilea rand poate creeaza din greseala un precedent pe care va trebui chiar si el sa-l urmeze.


  5. dracu A spus:

    hmmm, chestia asta cu “intai la altii” imi suna foarte cunoscuta de pe vremea cand PNL ceera pedepsirea coruptilor si lustratie. cu conditia sa inceapa cu ailalti, nu cu PNL.


Lasă un mesaj






Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă




Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.