La mulţi ani! Un 2010 mai bun!

Joi, 31 Decembrie 2009 | 16:44


Vă doresc ca noul an să fie mult mai bun decât cel care tocmai se încheie, un an în care să-i faceţi în ciudă lui Boc, nestrângând cureaua aşa cum domnia sa ne-a urat, un an plin de împliniri, bucurii şi cu multă sănătate!
 

La mulţi ani, dragii mei!

 

 


Tag-uri: ,
Scris în D'ale mele | 24 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





L-a păcălit ANRE pe Boc? Sau Boc pe noi…

Luni, 28 Decembrie 2009 | 20:04


“Am venit cu o informare oficiala de la ANRE, iar acest punct de vedere ne spune: Guvernul are prin ANRE strategia de mentinere neschimbat a pretului la energie electrica si gaze destinata consumului populatiei pentru anul urmator. Daca m-au pacalit cei de la energie atunci va pacalesc si eu pe dumneavostra. Nu se are in vedere pentru 2010 majorarea pretului la gaze si energie electrica destinate consumului populatiei”
 
Aşa grăia în urmă cu mai puţin de o lună premierul Boc, cel care conduce şi astăzi Guvernul în subordinea căruia se află ANRE, explicându-ne la oră de maximă audienţă cum preţul gazelor şi al energiei electrice destinate consumului populaţiei NU se va majora în 2010.
 
E drept, atunci eram în plină campanie electorală iar promisiunile curgeau valuri valuri… Numai că, iată, nici nu am apucat să digerăm bine sarmalele de Crăciun şi pac! a venit noul guvern cu o veste ” bună”: Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis ca, începând cu 1 ianuarie, preţul plătit de consumatorii industriali şi casnici pentru energia electrică să fie indexat cu inflaţia, estimată între 3,6% si 4%… ANRE a avut în vedere, în luarea acestei decizii, deprecierea leului de la 3,5 lei/euro, la 4,2 lei/euro.
 
L-a păcălit ANRE pe Boc? Sau doar Boc ne-a minţit cu neruşinare pe noi?
 


Tag-uri: , , ,
Scris în Comisia de Industrii | 12 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





Cetatea Devei

| 10:43


După asaltul cârnaţilor, sarmalelor şi tonelor de dulciuri am simţit nevoia de o mică plimbare.
 
Cu toate că nu apare pe nicăieri ca destinaţie turistică, Cetatea Devei nu poate fi trecută cu vederea fiind marca oraşului.
 
Aşadar, contra a 10 lei, poţi ajunge cu telecabina la intrarea în cetate în doar câteva minute. Bineînţeles, condiţia esenţială este să nu te laşi descurajat de anunţul mare de la casa de bilete: Atenţie! Cetate închisă!
 
Trecând peste acest mic amănunt, priveliştea oferită merită toţi banii. Iată!
 


 
P.S. Doamna Udrea o ştii de existenţa acestei cetăţi? Pentru a o include anul viitor în faimoasa “Land of Choise” ??


Tag-uri: , , , ,
Scris în D'ale mele | 26 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





Crăciun la Deva

Duminică, 27 Decembrie 2009 | 18:10


Vă mulţumesc tuturor pentru urări şi vă doresc tot binele din lume în noul an ce va veni!
 
Din motive de net :) anul acesta nu am putut să vă ţin la curent aşa cum am făcut în anii trecuţi. Recuperez însă în perioada ce urmează :) Mai întâi,  iată cum mi-am petrecut Crăciunul…
 


 
… La voi cum a fost?
 


Tag-uri: , , ,
Scris în D'ale mele | 5 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





Cum a fost la audierile miniştrilor-reloaded

Marţi, 22 Decembrie 2009 | 20:32


Au trecut şi audierile, au trecut şi miniştrii… Nu ştiu la alte comisii cum a fost dar la Industrii au avut onoarea să-l ascultăm pe trei dintre cei propuşi să conducă ţara în următoarea perioadă.
 
Să-i luăm pe rând, în ordinea audierii:
 
1. Dl Videanu, propus pentru Ministerul Economiei. Domnia sa a povestit celor aproape 50 de deputaţi, membrii ai comisiilor de Economică şi de Industrii, cum singura salvare a economiei româneşti este exploatarea auriferă de la Roşia Montană. O fi avut dl actual şi viitor ministru şi alte soluţii pentru ieşirea din criză, dar nouă nu a vrut să ni le spună. În final, a fost avizat favorabil datorită celor 39 de voturi obţinute (17 împotrivă).
 
2. Dl Berceanu, propus pentru Ministerul Transporturilor. Ca şi în urmă cu un an, dl ministru - trecut, actual şi viitor - a început să se vaite şi să ne spună că nu are bani pentru realizarea niciunui proiect. De soluţii, că d-aia a fost propus ministru, domnia sa nu a auzit! Prin urmare, sfatul meu sincer e ca pe viitor să vă descurcaţi singuri pentru că atâta timp cât dl Berceanu va conduce ministerul Transporturilor, nu se va rezolva nimic. În final, şi propunerea pentru Transporturi a fost avizată favorabil, PD, UDMR şi minorităţile reuşind să strângă 39 de voturi ( la fel, 17 împotrivă).
 
3. Dna Udrea, propusă pentru Ministerul Turismului şi Dezvoltării. Domnia sa nu ne-a povestit despre viitor, despre ce va dori să facă la ministerul nou creat, ci despre trecut, despre cât de bine au fost cheltuiţi banii la Ministerul Turismului, întărind NUP-ul dat astăzi de nu ştiu ce parchet. Cum nu acesta era obiectul audierii, alături de cei trei colegi ai mei, am fost singurii care am votat împotrivă. Onoarea “vitejilor” de la PSD a fost reperată de singura abţinere venită de la un deputat brăilean.
 
Concluzionând, nu ştiu câţi din actuala opoziţie sunt de fapt în opoziţie, la fel cum nu ştiu cum poţi vota un ministru care a dovedit timp de un an de zile cât de capabil este. Poate mă dumiriţi voi!
 


Tag-uri: , , , ,
Scris în Comisia de Industrii, Din Parlament | 32 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





Audieri Guvernul Boc IV

Luni, 21 Decembrie 2009 | 20:28


Marţi, Comisia de Industrii: ora 11 - Videanu, ora 13 - Berceanu, ora 17 - Udrea.
 
Pe cei trei îi ştiţi. Ştiţi şi ce au făcut în mandatele anterioare. Ce vor face în continuare? Asta vom încerca să aflăm mâine. Prin urmare, ce întrebări aţi dori să le adresaţi? Promit să o fac eu în locul vostru :)
 


Tag-uri: , , ,
Scris în Comisia de Industrii | 13 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





Despre economie, Roşia Montană şi Videanu et co

Duminică, 20 Decembrie 2009 | 14:05


Aşa cum spuneam mai devreme, luni vor începe cel mai probabil audierile miniştrilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Încercând să mă documentez cât mai bine pentru audierile din comisia din care fac parte, am găsit pe Hotnews un articol deosebit de interesant. Pe care vi-l recomand cu căldură


Tag-uri: , , ,
Scris în opinii | 15 Comentarii » Adaugă comentariu | Trackback





Te anunţ
când scriu pe blog:
RSSMail

Îl susţin pe Daniel Răduţă





Ne pare rău, dar nu există niciun Sondaj în acest moment.